Această interdicţie, precum şi trecerea la becurile LED, va evita emiterea a 1,26 milioane de tone de CO2 în fiecare an, adică echivalentul emisiilor a 500.000 de automobile. Becurile cu halogen sunt deja interzise la vânzare în Uniunea Europeană.
În plus, decizia va permite britanicilor "să economisească 75 de lire sterline pe an în factura la electricitate", se arată într-un comunicat publicat de Ministerul britanic pentru Mediul de Afaceri.
Becurile cu LED, care în prezent reprezintă două treimi din totalul becurilor vândute în prezent în Marea Britanie, "au o durată de viaţă de cinci ori mai mare decât cea a becurilor cu halogen iar la aceeaşi luminozitate utilizează cu 80% mai puţină energie", se mai arată în comunicatul citat.
Becurile cu halogen au început să fie retrase de pe piaţa din Marea Britanie din 2018. Guvernul de la Londra vrea ca becurile cu LED să reprezinte 80% din toate becurile vândute în această ţară în anul 2030. Cu toate acestea, unele modele precum becurile cu halogen de tip R7 şi tuburile fluorescente T5, vor beneficia totuşi de o excepţie.
Citește și: VIDEO Antiaeriana rusească nu reușește să doboare o dronă turcească Bayraktar-TB2
Marea Britanie, gazda următorului summit privind schimbările climatice, COP26, s-a angajat să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.