Într-un prim caz, Z.A. a cerut Primăriei să-i achite contravaloarea reparaţiilor necesare autoturismului său, un BMW 120d. Acesta fusese avariat pe 10 martie 2019, în jurul prânzului, de o creangă ruptă dintr-un copac situat în apropierea blocului din cartierul Socola, unde locuia. A.Z. a sunat la 112, iar avarierea maşinii de către creanga ruptă a fost consemnată într-un proces-verbal al Poliţiei Locale. În apărare, municipalitatea a adus argumente cel puţin discutabile.
Citește și: Fiul Vioricăi din Clejani a fost internat la dezintoxicare. Pierdea 100 mii euro pe seară la casino
Astfel, reprezentanţii Primăriei au afirmat că reclamantul nu a făcut dovada împrejurărilor în care se produsese evenimentul, deşi acestea erau înregistrate oficial de Poliţia Locală, dar nici a faptului că avariile s-ar fi produs din vina municipalităţii. În plus, Z.A. nu indicase nici specia din care făcea parte copacul. Primăria a invocat şi faptul că, pentru ziua de 10 martie, fusese emisă o avertizare de cod galben, respectiv ninsori viscolite la peste 1.800 m altitudine şi rafale de vânt în Moldova de 60-70 km/h.
Continuarea, în Ziarul de Iași.