Mai mult decât atât, părinții copiilor care au dezvoltat boala, de cele mai multe ori, nu sunt vaccinați.
Medicul atrage atenția asupra faptului că locurile din spitale, dedicate copiilor se epuizează, iar cadrele medicale sunt nevoite să aleagă pe cine internează și pe cine nu.
Mihai Craiu: Nu mai avem pe unde să-i punem
Mihai Craiu a confirmat faptul că secția dedicată copiilor cu SARS-CoV-2, de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, este plină. Pacienții nu pot fi internați pe principiul „primul venit, primul servit” și explică faptul că decizia se ia și în funcție de gravitate, dar este o situația extrem de grea pentru medicii din România.
Citește și: VIDEO A depășit pe linie continuă un TIR și i-a frânat în față. Șoferul de camion n-a oprit
„Este atât de rău că noi (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului) suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul.
Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi”, a declarat pediatrul Mihai Craiu, la Digi 24.
Spitalele de copii din București, pline de minori cu COVID-19
Medicul Mihai Craiu a ținut să precizeze că aceeași situație se întâlnește și la celelalte spitale din București. Spitalul Grigore Alexandrescu și Victor Gomoiu sunt pline.
„Bine, nu sunt foarte grav bolnavi – noi nu avem voie să-i ținem pe cei de terapie intensivă -, dar au nevoie de ajutor, au febră, au diaree, nu pot să mănânce.
Citește și: Anca Surugiu, partenera de afaceri a miliardarului Dan Petrescu, îi va prelua averea
Avem în momentul acesta cel mai mic (pacient) un nou-născut, de câteva zile, iar cel mai mare minor are 17 ani – e mama unui alt copil internat, știți că noi suntem campioni în Uniunea Europeană la mame minore. Avem și celelalte mame, care sunt adulți. Nu e bine. Și o să fie din ce în ce mai mulți și, din păcate, unii vor avea nevoie de oxigen, de perfuzie, de medicație specifică”, a mai adăugat Mihai Craiu.
Medicul pediatru spune că cei mai mulți dintre copiii internați provin din familii nevaccinate.