Dr. Cristian Paleru, medicul de la Marius Nasta care cerea şpagă de 6.000 de lei pacienţilor și Cornel Adrian Petreanu, cel în casa căruia s-au găsit 50.000 de euro, reţinuți în noaptea de miercuri spre joi, au fost arestați preventiv.
Șase medici rezidenți de la același spital au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
Medicii Cristian Paleru și Cornel Adrian Petreanu au fost arestați preventiv
Doi dintre cei mai cunoscuţi medici în chirurgie toracică din România sunt acuzaţi că au luat mită de la pacienţi zeci de mii de euro şi chiar hainele de pe ei.
Cele două cadre medicale aveau propria caracatiţă, formată din rezidenţi şi anestezişti.
Medicii Cristian Paleru și Cornel Adrian Petreanu au fost arestați preventiv, conform surselor Newsweek.
În casa medicului Adrian Petreanu, anchetatorii au descoperit 50.000 de euro.
Citește și: Ce se întâmplă la Spitalul Marius Nasta după scandalul de corupție. ”Aveau salarii de 15.000 de lei”
Procurorii și polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție au descoperit că încă de anul trecut mai mulți medici rezidenți, chirurgi și anesteziști ar fi luat mită de la pacienți pentru a face controale înainte de operații, după operații, dar și pentru a face intervenții chirurgicale.
Managerul Spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a transmis că pe lângă acești medici aflați în vizorul anchetatorilor pentru fapte de corupție mai sunt încă zeci de cadre medicale în instituție care își desfășoară activitatea și despre care nu a primit plângeri.
Citește și: Cine sunt medicii acuzați de șpagă de la Spitalul Marius Nasta. În casa unuia s-au găsit 50.000 €
Ea a mai precizat că activitatea celor doi medici chirurgi va fi redistribuită către colegii lor și că vor fi refăcute și programările de gărzi.
Medicii despre care vorbim au salarii de aproximativ 15.000 de lei la Spitalul Marius Nasta, conform spuselor managerului spitalului.