Medicul minune, care i-a salvat viața Alexiei, fetița cu mâinile amputate, de la Iași, a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis. Iată ce mesaj a transmis Sidonia Susanu.
Medicul „minune”, decorat de Klaus Iohannis
În câteva zile se face un an de la accidentul în care Alexia își pierdea ambele brațe. Momentan, încă poartă fașă pe unul dintre brațe, semn că se recuperează. Iată cum a evoluat „minunea de la Iași”.
„După un cumplit accident de autocar petrecut în Paşcani, o fată de 15 ani risca să rămână mutilată pe viață.” Așa sunau titlurile de la TV sau din online, în urma accidentului de la Pașcani, unde Alexia a fost principala victimă. Acum, la un an distanță, viața Alexiei s-a schimbat radical, totul datorită „îngerului ei păzitor” și anume, medicului Sidonia Susanu, de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 decembrie 2022, autocarul care îi ducea pe artiști, ansamblul din care Alexia și fratele ei făceau parte, la un festival din Slobozia a derapat într-o curbă. Ce a urmat a fost cumplit.
În urma impactului, Alexia a rămas cu brațele amputate, însă a avut un înger păzitor.
Fata a fost dusă iniţial la spitalul din Paşcani. Medicii de acolo au făcut eforturi să o transfere în siguranţă la Iaşi, unde în cel mai scurt timp începea o intervenţie de excepţie.
Medicii au încercat reimplantarea ambelor membre, atât a celui ce fusese amputat complet în accident, cât și a celuilalt, amputat parțial.
La intervenția care a durat aproape 20 de ore au participat șase chirurgi, doi medici ortopezi, trei anesteziști și trei echipe de asistente, dar și Sidonia Susanu, medicul care nu s-a desprins de fată timp de 20 de ore, cât a durat operația.
În cele din urmă, operația a fost un succes. După zile întregi de stat în spital, Alexia și-a petrecut noaptea dintre ani, acasă, alături de prieteni și familie.
A urmat apoi luni de zile de recuperare, luni în care medicul Sidonia Susanu a supravegheat-o îndeaproape pe tânără.
Acum, legătura dintre cele două este una foarte strânsă, iar pentru eforturile depuse, medicul a fost decorat aseară de către președintele Klaus Iohannis.