Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, miercuri, premierului Olandei, Mark Rutte, pentru prezenţa militarilor olandezi în România, arătând că aceştia, alături de ceilalţi militari aliaţi, fac o Europă mai sigură şi protejează valorile euroatlantice.
Citește și: Pestă porcină confirmată într-o fermă cu peste 39 de mii pe porci. A fost plasată sub supraveghere
"Domnule prim-ministru, dragă Mark, îţi mulţumesc pentru prezenţa în România a militarilor din Ţările de Jos! România, întregul Flanc Estic, precum şi întreaga Alianţă şi comunitate internaţională resimt din plin aceste ameninţări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănţuit de Rusia împotriva Ucrainei. Dragi militari olandezi, vă mulţumesc pentru eforturile pe care le depuneţi alături de colegii francezi, belgieni şi români în cadrul Grupului de luptă aliat din care faceţi parte pentru apărarea noastră, a Europei. Mulţumesc, de asemenea, şi celorlalţi militari aliaţi aflaţi în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic. Prezenţa dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerenţa şi capacitatea de reacţie ridicate care definesc NATO - cea mai puternică Alianţă politico-militară din istorie - şi pe noi ca Aliaţi. Împreună cu soldaţii români, faceţi Europa mai sigură şi protejaţi valorile euroatlantice: democraţia, drepturile omului, statul de drept şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege singură cursul de politică externă şi de securitate", a spus şeful statului la Cincu, unde vizitează Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica".
"Împreună suntem mai credibili, mai eficienţi şi mai hotărâţi în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăţilor noastre democratice", a afirmat Iohannis.
El a arătat că vizita premierului olandez la Cincu are loc într-un moment important, dar şi dificil pentru securitatea europeană şi euroatlantică.
Citește și: Nicușor Dan: În Bucureşti, se dau cam 10.000 de autorizaţii de construcții pe an. Nu e normal
"România şi Ţările de Jos sunt state prietene, partenere şi aliate în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Ţările noastre împărtăşesc aceleaşi valori democratice şi au interese comune de securitate, de pace şi de prosperitate. Vizita dumneavoastră în România, domnule prim-ministru, reprezintă expresia relaţiilor aprofundate de cooperare pe care România le are cu Ţările de Jos, în mod deosebit în domeniul securităţii şi apărării'', a mai spus şeful statului.