Mesajul președintelui Joe Biden pentru aliații NATO la Summitul B9 de la București

DE Elena Andrei | 10.05.2021 - 22:23
Mesajul președintelui Joe Biden pentru aliații NATO /Foto: presidency.ro
Mesajul președintelui Joe Biden pentru aliații NATO /Foto: presidency.ro

Președintele Joe Biden și-a exprimat sprijinul pentru consolidarea flancului estic al NATO, cum au cerut în conferința de presă comună de luni dimineață președinții român și polonez, Klaus Iohannis și Andrezj Duda, gazdele evenimentului B9 organizat la inițiativa României.

SHARE

Biden a transmis că își dorește o cooperare mai strânsă cu cei nouă aliați din Europa, inclusiv în domeniul securității sanitare.

Președintele SUA a mai subliniat importanța consolidării guvernării democratice și a statului de drept.

Citește și

Summit B9 la București. Președintele Poloniei: Defender Europe, simbol al puterii reale a NATO

Iohannis: „Am pledat, în discuția cu Biden, pentru creșterea prezenței militare a SUA în România”

 

Mesajul transmis de Casa Albă:

„Președintele Joseph R. Biden, Jr., a vorbit astăzi cu aliații flancului estic al NATO în Summitul virtual București 9 (B9), găzduit de președinții Klaus Iohannis din România și Andrzej Duda din Polonia. Președintele Biden și-a subliniat angajamentul de a reconstrui alianțe și de a întări relațiile transatlantice. El a transmis o dorință de cooperare mai strânsă cu cei nouă aliați ai noștri din Europa Centrală, din regiunea Baltică și a Mării Negre cu privire la întreaga gamă de provocări, inclusiv securitatea globală din Sănătate, schimbările climatice, securitatea energetică și redresarea economică globală. Președintele Biden și-a exprimat sprijinul pentru îmbunătățirea descurajării și a poziției de apărare a NATO, precum și importanța ca aliații să își sporească rezistența împotriva acțiunilor economice și politice dăunătoare ale concurenților noștri strategici. În plus, el a salutat oportunitatea de a se angaja cu acești aliați – precum și cu secretarul general NATO Jens Stoltenberg, care era și el prezent – cu privire la eforturile Alianței de a face față amenințărilor viitoare, care vor fi discutate la Summitul NATO din 14 iunie. În cele din urmă, președintele Biden a subliniat importanța consolidării guvernării democratice și a statului de drept – acasă, în cadrul Alianței și în întreaga lume”.


Agenda reuniunii a urmărit pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, în 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030, potrivit G4Media.

Din B9 fac parte statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, care au dat o declarație comună la sfârșitul întâlnirii.

Este pentru prima dată când la Summitul B9 a participat online și președintele SUA, Joe Biden.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te