METEO Cod galben de ploi însemnate în 25 de județe, până vineri. Averse, în București

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.10.2020 - 11:55
Cod galben de ploi / Foto: ANM
Cod galben de ploi / Foto: ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din 25 de judeţe, până vineri dimineaţa.

SHARE

În intervalul 7 octombrie, ora 20:00 - 8 octombrie, ora 10:00, pe durata primului Cod galben, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

Judeţele afectate de fenomenele meteorologice prognozate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar în sudul şi sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi ploi moderate cantitativ, dar pe arii mai restrânse.

Potrivit meteorologilor, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în intervalul 8 octombrie, ora 10:00 - 9 octombrie, ora 10:00, când în Moldova, local în Muntenia, Carpaţii Meridionali şi sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi la munte, 50 - 70 l/mp.

Pe lista judeţelor vizate de această atenţionare se află: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui. 

Vreme în general închisă şi averse, în Bucureşti

Meteorologii prognozează pentru zona Capitalei, în următoarele trei zile, o vreme, în general, închisă, cu cer mai mult noros şi precipitaţii sub formă de aversă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 - 9 octombrie, ora 10:00, în Bucureşti cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi sub formă de averse şi vor fi posibile şi descărcările electrice.

De asemenea, se pot cumula 15 - 25 litri/mp, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări (40 - 50 km/h) îndeosebi în prima parte a intervalului.

Temperatura maximă de joi (8 octombrie) se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 15 - 16 grade Celsius, în noaptea de miercuri/joi (7/8 octombrie) şi de 12 - 14 grade, în noaptea de joi/vineri (8/9 octombrie).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te