Pachetele cu alimente pentru români cântăresc 24 de kilograme şi conţin preponderent produse alimentare.
"Pachetele cu alimente se vor distribui începând cu data de 1 noiembrie, ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt pachete cu produse alimentare, au 24 de kilograme greutatea.
Citește și: FOTO Văduva lui Dan Spătaru dezvăluie cel mai mare regret al artistului: „A murit neîmplinit”
Pachetele sunt destinate celor care sunt cu veniturile sub venitul minim garantat, este vorba de beneficiarii legii privind ajutorul social.
Sunt în aceste pachete și produse alimentare, de la ulei, făină, zahăr, conserve de carne de porc, de vită, inclusiv paste făinoase.
Pachetele cu alimente, luate din bani europeni
Alimentele sunt luate în totalitate cu bani europeni. Finanțarea este asigurată din vechiul program operațional destinat asistenței pentru persoanele defavorizate.
Aceste alimente au fost licitate în anul 2017 și încheiate contractele de furnizare în anul 2019", a anunţat ministrul Marcel Boloş.
Citește și: VIDEO Premierul belgian crede că România face progrese pentru Schengen: Sper să se facă ultimul pas
Cum ajung pachetele cu alimente la români
"Pachetele cu alimente sunt în centrele de depozitare pe care ni le-au pus la dispoziție autoritățile locale și este o practică pe care noi o avem începând cu anul 2019 ca aceste centre de depozitare mai apoi să deservească beneficiarii.
Implicarea a fost a autorităților locale în acest proces. Am avut aceste campanii de distribuire și în trecut, cu sprijinul primarilor", a spus Boloş.
"Beneficiarii se găsesc la nivelul autorităților locale și am avut sprijin din partea primarilor pentru ca pachetele să fie distribuite, dumnealor fiind cei care au și stabilit unde vor exista aceste centre de distribuție și de depozitare", a continuat ministrul.