În contextul protestului fermierilor și transportatorilor, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, vineri, 12 ianuarie 2024, în judeţul Prahova, că asigurările RCA pentru utilajele agricole sunt la acelaşi nivel de anul trecut, punctând că îşi doreşte ca fermierii să nu "cadă pradă" anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest.
"Am spus-o şi o spun în continuare, protestele au început de la RCA. Eu vreau să anunţ în premieră că RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut, vreau să anunţ că şi anul acesta (...) suportăm acciza la motorină pentru fermieri.
În anul 2023 am subvenţionat 50% din consumul de motorină, subvenţie de la bugetul de stat. Practic, acest protest spontan care s-a realizat nu ştiu dacă s-a realizat de către fermieri", a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.
Citește și: A treia zi de proteste. Tot mai mulți fermieri se îndreaptă cu tractoarele spre București
Întrebat dacă este posibil să fie vorba despre un protest politic, Florin Barbu a răspuns: "Din ce s-a văzut în ultimele zile, cred că şi dvs aţi putea să vă daţi seama că s-a încercat a fi un protest politic. Noi aşteptăm fermierii şi, aşa cum spuneam, suntem la dispoziţie şi avem toate măsurile pentru că este pentru prima oară în România când avem 2% din PIB pe agricultură".
El a reiterat că dialogul este cel mai important şi că de luni încep discuţiile cu fermierii.
"De luni începem discuţiile pe revendicările pe care dânşii le au. A fost solicitarea acestor asociaţii să îi las până vineri să discute cu toţi membrii din ţară şi ulterior, de luni, să ne întâlnim şi să punem în practică prin actele normative pe care trebuie să le dăm în Guvern, cât şi la Ministerul Agriculturii, să rezolvăm aceste revendicări.
În momentul de faţă, pot să vă spun că nu am primit o solicitare din partea celor care protestează pentru a veni la Ministerul Agriculturii să aibă o discuţie cu ministrul Agriculturii. Nu s-a prezentat niciun fermier la Ministerul Agriculturii. Uşa Ministerului Agriculturii este deschisă, inclusiv şi sâmbătă şi duminică, am transmis către toţi fermierii care sunt sub formă de protest - acel protest spontan realizat de către transportatori la care s-au afiliat fermieri, nu vorbim de formele asociative unde avem aproape 9 milioane de hectare.
Citește și: VIDEO George Simion a vrut să confiște protestul transportatorilor și fermierilor. A fost huiduit
De luni discutăm cu formele asociative, inclusiv cu fermierii care sunt acum în stradă. Îi aştept la Ministerul Agriculturii.
Până în momentul de faţă, nu am primit niciun mesaj sau niciun telefon pentru a avea o discuţie sau să se creeze un grup din aceşti protestatari care să vină să revendice ce probleme au în domeniul agriculturii", a adăugat Florin Barbu.
De asememea, Florin Barbu le-a transmis fermierilor să aibă încredere în minister și în Guvern.
"Eu am spus că fermierii români trebuie să aibă încredere în Ministerul Agriculturii şi în Guvernul României. Nu vreau să cadă pradă anumitor partide politice care încearcă să îşi asume acest protest spontan. Spun în continuare că dialogul este cel mai important şi, de luni, împreună cu toţi fermierii, cu toate asociaţiile - că vorbim de vegetal, de zootehnie, că vorbim de procesare, vorbim inclusiv cu retailerii pe partea de adaos comercial, de luni încep discuţiile. Calendarul a fost publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi desigur că toate problemele cu care se confruntă fermierii le vom rezolva", a declarat ministrul.
Ministrul Agriculturii spune că RCA-ul la utilajele agricole nu s-a scumpit. În realitate, +15%
„Eu vreau să anunţ în premieră că RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Tarifele de referință publicate de ASF în decembrie 2023 arată însă altceva. Polițele RCA pentru utilajele agricole s-au scumpit cu 14-15%.
Tarifele de referință RCA pentru tractoare din decembrie 2023
- RCA tractor agricol sub 45 CP, persoană fizică: 145 de lei
- RCA tractor agricol peste 45 CP, persoană fizică: 272 de lei
- RCA tractor agricol sub 45 CP, persoană juridică: 406 de lei
- RCA tractor agricol peste 45 CP, persoană juridică: 435 de lei
Concret, față de tarifele de referință RCA din martie 2023, primele pentru tractoare au crescut în decembrie 2023 după cum urmează.
RCA-ul pentru un tractor sub 45 CP deținut de o persoană fizică a crescut de la 124 lei la 145 lei (+31 lei, adică +17%). În prezent, prima este 145 de lei, deci o majorare de 31 de lei. La capacități peste 45 CP, creșterea este de la 239 lei la 272 lei, adică RCA s-a scumpit cu 33 lei (+14%)
La tractoarele sub 45 CP, persoanele juridice plătesc mai puțin în 2024 decât anul trecut. RCA-ul e 406 lei în loc d 432 lei (-26 lei). Iar pentru tractoarele peste 45 CP ale persoanelor juridice RCA a scăzut de la 442 lei la 435 lei (-7 lei).