"La Ministerul Afacerilor Interne am primit 440 milioane la rectificare pentru plata pensiilor militare de stat şi 130 milioane pentru derularea contractelor subsecvente pentru achiziţii şi stocuri de urgenţă medicală", a precizat Bode după şedinţa de Guvern.
El a spus, legat de cererile poliţiştilor de majorare a salariilor conform legii, că este în pregătire bugetul MAI pe 2022 şi vor fi acoperite toate obligaţiile care revin ministerului.
Citește și: FOTO virale: Madonna, „Regina muzicii pop”, topless la 63 de ani
"Şi anul trecut, dacă va duceţi aminte, am solicitat fondurile necesare pentru majorarea salariilor, de fapt punerea în aplicare a Legii 153. Din păcate, am reuşit să le obţinem doar parţial. Vă duceţi aminte că am obţinut pentru 75.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne acordarea sporului de specialist de clasă, un impact financiar de peste 120 de milioane lei, şi alte drepturi salariale pentru angajaţii MAI", a explicat Bode.
Ministrul a dat asigurări că bugetul va fi fundamentat astfel încât să fie acoperite toate obligaţiile MAI - hotărâri judecătoreşti definitive, acte administrative care trebuie puse în executare -, dând ca exemplu situaţia de la Ministerul Justiţiei.
"Şi cel mai bun exemplu este cel de astăzi, de la Ministerul Justiţiei, şi îi mulţumesc ministrului Finanţelor pentru că a înţeles să acorde peste 800 milioane de lei la rectificare, bani pentru a plăti drepturile salariale restante, acte administrative care obligatoriu trebuiau puse în aplicare, altfel riscam să blocăm sistemul de justiţie din România", a adăugat Bode.