„Fondurile europene sunt alocate prioritar în această perioadă pe trei paliere: măsuri imediate pentru sănătate ce cumulează 350 de milioane de euro alocaţi achiziţionării de echipamente medicale şi teste Covid-19 de către unităţile spitaliceşti, cărora li se adaugă cei 682 de milioane euro deblocaţi astăzi pentru IGSU. Am reuşit, aşa cum am promis în şedinţa de guvern din data de 18 martie, să deblocăm şi să finalizăm acest proiect prioritar pentru sănătatea românilor. Al doilea palier ce se bazează pe finanţarea europeană este piaţa de muncă. 300 de milioane de euro au fost alocaţi persoanelor afectate de şomajul tehnic, adică aproximativ 620.000 de salarii de care beneficiază Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Al treilea palier are în vedere măsurile obligatorii pentru revigorarea economiei româneşti când cadrul social va permite peste câteva luni. Le mulţumesc colegilor din Minister care lucrează deja la aceste pachete de proiecte”, a explicat ministrul Marcel Boloş viziunea investirii banilor europeni de care dispune România în această perioadă specială.
Concret, 44 de unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), 7 unităţi ce ţin de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI (IGAv), precum şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) vor beneficia de echipamente ce cresc capacitatea de răspuns de la 13,50 de minute (2018) la 12,06 minute datorită performanţelor tehnice superioare dar şi eficientizării modului de gestionare a intervenţiilor.
„Dotarea cu tehnică şi echipamente multirisc de ultimă generaţie va permite autorităţilor să ia parte le misiuni ce vor salva vieţile românilor, dar şi, foarte important, îmbunătăţeşte managementul intervenţiei în cazul misiunilor de amploare”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
O parte din echipamentele medicale folosite în aceste zile pentru prevenirea şi tratarea Covid-19 sunt finanţate în cadrul proiectelor europene. Concret, în cadrul proiectelor implementate până acum, Inspectoratul General de Urgenţă (IGSU) a achiziţionat peste 1.100 ambulanţe de diferite tipuri, 36 de tabere mobile echipate complet (fiecare având capacitatea de a trata 200 persoane), şi 49 de linii tehnice de întreţinere a echipamentelor individuale de protecţie.
Proiectul „Viziune 2020” semnat miercuri de ministrul Fondurilor europene şi de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Dotarea cu tehnică şi aparatură de ultimă generaţie le va permite autorităţilor române să ia parte la misiuni terestre, maritime şi aeriene şi va preîntâmpina pierderea de vieţi omeneşti prin reducerea timpului de răspuns al autorităţilor.
Proiectul va finanţa următoarele dotări necesare IGSU, IGAv şi SABIF: 20 ambulanţe tip A; 55 ambulanţe tip B, zece ambulanţe tip C; două ambulanţe pentru transportul nou-născuţilor în stare critică; 42 Posturi Medicale Avansate I (PMA I); 310 aparate izolante cu autonomie mărită şi sistem de alarmare în absenţa mişcării; 7.100 aparate izolante cu sistem de alarmare în absenţa mişcării; 42 linii tehnice de întreţinere a echipamentelor individuale de protecţie; 20 ventilatoare mari; 29 ventilatoare mici; 38 autospeciale pentru transportul la intervenţii; 64 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime.