Ministrul Sănătății a arătat că numai o parte din statele membre ale UE au impus vaccinarea și că lucrează împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a declanșa campanii în favoarea vaccinării.
„Acum 10 ani am ajuns la acea campanie eşuată de vaccinare împotriva cancerului de col uterin care a declanşat o reacţie a opiniei publice deoarece aceasta nu a fost deloc pregătită şi au apărut aceste semnale din opinia publică împotriva vaccinării. Şi de atunci nu numai că vaccinul împotriva cancerului de col uterin a fost compromis, ci şi însăşi ideea de vaccinare”, a arătat Costache.