Declarația lui Teodorovici a fost făcută pentru agenția Agerpres și vine pe fondul unui conflict cu senatorul PNL Florin Cîțu, care a declarat recent că angajaţilor din ministerul de Finanțe li se cere să măsluiască datele privind execuţia bugetară pe anul 2018. Teodorovici i-a replicat liberalului că afirmațiile lui sunt „o bazaconie totală şi o imbecilitate”.
„Nu ştiu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informaţiile şi pe urmă să le publice – dar o să verific personal acest lucru – şi dacă nu există în lege o să propun eu modificarea aceasta, inclusiv o amendă. Este inacceptabil ca o persoană publică importantă, vicepreşedinte de partid, aşa cum este Florin Cîţu, să dea astfel de informaţii, în condiţiile în care Eurostat confirmă datele mele. Nu e corect să dezinformezi populaţia. Cei care sunt pe zona de Finanţe din Europa îşi dau seama că aşa ceva nu se face, dar îşi dau seama cum este şi presa la noi, dacă nu verifică nici măcar o dată o informaţie de acest gen, o informaţie de natură economică care poate să inducă în eroare mediul de afaceri, poate afecta imaginea de ţară.
Cum îşi poate imagina cineva că ministrul de Finanţe, fie el şi din România, poate face aşa ceva: să manipuleze datele oficiale. Eu nu sunt de ieri, de azi în sistem, sunt de o viaţă întreagă şi nu m-am jucat cu datele niciodată. Când am spus ceva, aşa a fost. A spus că nu ne încadrăm în deficit, iată că ne-am încadrat şi chiar mai jos, a spus că inflaţia ajunge la 12% în decembrie şi nu a ajuns, iar acum a luat-o în alt sens, că am falsificat datele. I-au spus lui oameni din finanţe. Este o bazaconie totală, o imbecilitate, pe româneşte”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Acuzațiile aduse de liberalul Florin Cîțu
Senatorul liberal Florin Cîţu a scris, marţi, pe pagina de Facebook, că va informa Eurostat privind manipularea indicatorilor economici în scopul manipulării pieţelor de capital, financiare şi bancare şi cere ca experţi ai opoziţiei să verifice corectitudinea execuţiei bugetare: „Darius Vâlcov confirmă criza. Cifrele prezentate de Darius Vâlcov sunt măsluite. Datele oficiale despre execuţia bugetului în 2018 apar după 25 ianuarie 2019. Doar atunci Ministerul Finanţelor Publice are situaţia exactă şi finală a execuţiei bugetare. (…) Am fost sunat din MFP şi mi s-a spus că aceste cifre nu sunt reale. Mai mult, şi asta este foarte grav, Darius Vâlcov le cere angajaţilor de la finanţe să măsluiască datele în aşa fel încât execuţia finală să arate exact aşa cum a anunţat el. Adică sub 3%. Voi informa Eurostat de manipularea indicatorilor economici în România în scopul manipulării pieţelor de capital, financiare şi bancare. În cazul în care nu vom reuşi vom transmite colegilor domnului Teodorovici, la ECOFIN, ce se întâmplă în gradina celui care pentru şase luni de zile va prezida şedinţele ECOFIN”.