Mita „rușinoasă” primită de polițiști pentru a ajuta o tânără să ia permisul. Ce bunătăți au primit? Și cu ce pedeapsă se pot alege aceștia pentru faptele lor?
Mita „rușinoasă” primită de polițiști pentru a ajuta o tânără să ia permisul
Doi polițiști, soț și soție, au fost condamnați la doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită.
Cei doi, care lucrau la direcția de permise și înmatriculări Brașov, ar fi luat zacuscă, dulceaţă, ouă şi carne de pui de la părinţii unei tinere, ca să o ajute să ia permisul de conducere, scrie Biz Braşov.
Deşi fata a făcut greşeli la proba practică, acest lucru i-a fost trecut cu vederea. Curtea de Apel Brașov i-a condamnat pe agenții care au luat mită la câte doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și la 90 de zile de muncă în folosul comunității.
La rândul lor, părinții fetei au fost condamnați și ei pentru dare de mită la un an și 8 luni de închisoare, tot cu suspendare. Tânara a rămas fară permisul de conducere. Sentința este definitivă.