„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea formulată de Președintele României și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi este neconstituțională, în ansamblul său”, se arată în comunicatul CCR.
Modificările aduse de PSD și ALDE legii Curții de Conturi și contestate dur de Comisia Europeană – care a avertizat cu tăierea fondurilor europene pentru România – au fost adoptate pe 5 iulie de Senat, în calitate de for decizional.
Unele dintre prevederi care erau contestate de Executivul de la Bruxelles eliminau garanțiile de independență ale Curții de Conturi și o subordonau politic partidului aflat la putere, iar ulterior au fost îndulcite de Senat, dar nu eliminate.
Preşedintele Curţii de Conturi este, în prezent, Mihai Busuioc, fost secretar general în guvernele PSD și unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea. Din plenul Curţii mai fac parte Bogdan Stan (fostul şef al ANAF) şi Florin Tunaru (fost vicepreşedinte ANAF), amândoi colaboratori ai preşedintelui PSD, potrivit G4Media.
Astfel, a fost menținută prevederea ca președintele Curții de Conturi și nu conducătorul departamentului care realizează raportul de audit să sesizeze organele de urmărire penală în cazul în care, în urma controlului, se constată că o instituție a cheltuit banii publici cu încălcarea legii.
De asemenea, membrii Curții de Conturi și auditorii publici externi nu își pierd funcția în caz de urmărire penală sau trimitere în judecată, decât dacă sunt condamnați definitiv pentru fapte comise în legătură cu atribuțiile de serviciu.
Nu în ultimul rând, a fost introdus controlul președintelui Curții de Conturi – persoană numită politic – asupra structurii organizatorice a Curții de Conturi și a fost eliminat articolul care prevedea că Autoritatea de Audit este finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Curții de Conturi.