Motreanu: Am solicitat CE să permită consumatorilor să-și exercite controlul asupra propriilor date

DE Alexandru Pop | 29.11.2020 - 15:27
Dan Motreanu/FOTO: facebook.com
Dan Motreanu/FOTO: facebook.com

"Încrederea europenilor în serviciile digitale și în inteligența artificială (AI) este esențială pentru ca piața unică digitală europeană să se dezvolte și să prospere", a arătat europarlamentarul Dan Motreanu, trimis în legislativul continental de PNL.

SHARE

"Utilizarea datelor cu respectarea confidențialității și a securității va ajuta Uniunea Europeană să devină lider într-o lume care astăzi se bazează pe date și Big Data.

Piața unică digitală va permite datelor să circule în beneficiul companiilor, IMM-urilor, cercetătorilor, administrațiilor publice și, foarte important, în beneficiul cetățenilor.

Dacă circulă repede, datele ne ajută să salvăm vieți, să aducem bunăstare în comunitățile europene, să modernizăm serviciile publice, să dezvoltăm companii, să descoperim noi tehnologii, să îmbunătățim procesul de legiferare.

În acest context al nevoii deosebite de a utiliza date, în care UE își dorește să aibă o economie dinamică și atractivă, cu o valoare a economiei datelor de până la 830 miliarde de euro până în 2025 am depus o serie de amendamente la Noua strategie europeană privind datele, în calitate de membru al Comisiei IMCO din Parlamentul European.

Am solicitat Comisiei Europene să permită consumatorilor sa își poată exercita pe deplin controlul asupra propriilor date și să se asigure că piața unică a datelor se bazează pe valorile fundamentale ale Uniunii: protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, protejarea datelor cu caracter personal și, nu în ultimul rând, dreptul concurenței.", a mai spus Dan Motreanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te