Deja, 135 de milioane de oameni s-au confruntat cu deficienţe acute de alimente, dar acum, odată cu pandemia, încă 130 de milioane s-ar putea să se adauge foametei în 2020, a declarat Arif Husain, economist şef la Programul alimentar mondial, o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În total, se estimează că 265 milioane de oameni ar putea fi împinşi până la sfârşitul anului către limitele supravieţuirii. Lumea a cunoscut până acum crize alimentare severe, dar acestea au fost regionale şi cauzate de un factor sau altul - vreme extremă, crize economice, războaie sau instabilitate politică.
Specialiştii spun că această criză a foamei este globală şi provocată de o multitudine de factori legaţi de pandemia coronavirusului şi de întreruperea ordinii economice: pierderea bruscă a veniturilor pentru nenumărate milioane care trăiau deja la limita sărăciei; prăbuşirea preţurilor petrolului; lipsuri generate de declinul turismului; lucrătorii care lucrează peste graniţe care nu au venituri pentru a trimite acasă; şi probleme continue, precum schimbările climatice, violenţa, luxaţiile populaţiei şi dezastrele umanitare.
Deja, din Honduras până în Africa de Sud până în India, protestele şi jafurile au izbucnit pe fondul frustrărilor cauzate de blocajele şi îngrijorările legate de foamete. Odată cu închiderea cursurilor, peste 368 de milioane de copii şi- au pierdut mesele şi gustările hrănitoare pe care le primesc în mod normal în şcoală.
Nu există niciun deficit de alimente la nivel mondial sau înfometare în masă din cauza pandemiei - încă. Însă problemele logistice în plantarea, recoltarea şi transportul alimentelor vor lăsa ţările sărace expuse în lunile următoare, în special pe cele care se bazează pe importuri, a declarat Johan Swinnen, directorul general al Institutului internaţional de cercetare a politicii alimentare din Washington.
Cu toate acestea, chiar dacă nu există o creştere majoră a preţurilor la produsele alimentare, situaţia securităţii alimentare pentru persoanele sărace este probabil să se deterioreze semnificativ la nivel mondial. Acest lucru este valabil mai ales pentru economii precum Sudan şi Zimbabwe care se luptau înainte de izbucnire sau pentru cele precum Iranul care au folosit din ce în ce mai mult veniturile din petrol pentru a finanţa bunuri critice precum alimente şi medicamente.
