„What's your Heimat?” („Care este patria ta?”) a fost întrebat W. Michael Blumental, directorul fondator al Muzeului Evreiesc din Berlin în anul 2014, când ieşea la pensie. Blumenthal s-a născut în 1925 în Oranienburg, în apropierea Berlinului, a crescut în capitala Germaniei până în 1939, când, evreu fiind, a fost nevoit să părărească ţara. Familia a supravieţuit războiului la Shanghai şi, de zeci de ani, economistul şi omul de afaceri de succes trăieşte în Statele Unite, la Princeton.
Blumental răspundea atunci fără ezitare: „Patria mea sunt Statele Unite ale Americii.”
Răspunsul nu suprinde, în condiţiile în care Blumental fusese ministrul finanţelor în timpul preşedintelui Jimmy Carter - exact la 30 de ani după ce păşise pentru prima oară pe pământ american, la San Francisco, la 21 de ani, cu doar 200 de dolari în buzunar şi fără pregătire profesională finalizată. Berlinul seamănă cu New York, mai spunea Blumental atunci, referindu-se la imaginea colorată şi multiculturală de pe străzile celor două metropole. Fără îndoială că avea dreptate.
Un imigrant devenit ministru?
Dar cum se prezintă situaţia politică în Germania? Este la fel de colorată şi multiculturală precum străzile din Berlin? Şi este la fel de facilă accederea unui imigrant într-o funcţie ministerială precum în SUA?
În principiu, da, chiar dacă nu există decât un singur exemplu. Şi atunci, cu nici măcar zece ani în urmă, în Germania a avut loc o serioasă dezbatere publică pe marginea înfăţisării asiatice a ministrului economiei şi vice-cancelarului din acea perioadă, Philipp Rösler, şi a accederii acestuia în posturi atât de importante.
Tocmai Rösler, ajuns în Germania la numai 9 luni, adoptat din Vietnam de părinţi germani, crescut şi socializat în Germania! Şi de ce să aibă aspectul şi originea unui politician un rol atât de important în cariera lui politică?
Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier
O campanie destul de albă
În câteva zile se va stabili componenţa noului Bundestag. Democraţia germană a rămas stabilă în ultimii 72 de ani - un motiv de bucurie! Şi totuşi persistă întrebarea referitoarea la cât de mult mai reprezintă Legislativul rolul atribuit în Constituţie. Sunt parlamentarii în continuare "reprezentanţii întregului popor"?
Actualele sondajde de opinie oferă speranţe tuturor partidelor parlamentare: social-democraţii se bucură de mult mai multă simpatie decât în anii precedenţi. Partidul Verzilor este un partener sigur de coaliţie pentru orice variantă de guvern. Liberalii din FDP s-au depărtat vizibil de coşmarul celor cinci procente.
Şi, de câteva zile, chiar şi conservatorii din CDU se ridică uşor de la recordul negativ absolut, cu care erau creditaţi în ultimele luni.
Bucuria va însoţi probabil toate partidele după votul din 26 septembrie. Mai puţin persoanele cu origini străine. Chiar şi în noul Bundestag, aceştia vor fi în continuare sub-reprezentanţi.
În actualul Legislativ doar 58 din totalul celor 709 parlamentari au origini străine. Ceea ce repezintă nu mai mult de opt procente. La o simplă plimbare pe orice stradă din Germania - inclusiv în multiculturala capitală Berlin - se constată uşor cine sunt candidaţii. Nu sunt şanse mari de a depăşi cele opt procente în noul Bundestag.
Migranţii mai mult decât spectatori
Istoria migraţiei în Republica Federală a început la doar câţiva ani de la înfiinţarea ei. După ce în 1955 se semna primul "Acord pentru Muncitori Străini", în fiecare an soseau în ţară noi oameni şi nu doar forţă de muncă, după cum menţiona şi scriitorul Max Frisch. Pe baza acestui acord, începând din anii '50, aproape şase milioane de oameni au beneficiat de protecţie şi azil în Germania. Mulţi dintre ei au găsit nu doar o siguranţă temporară, ci un nou început.
La fel cum refugiatul din Germania, berlinezul W. Michael Blumental, şi-a găsit patria în SUA, mare parte dintre aceşti străini s-au stabilit definitiv în Germania. Ei fac parte din poporul reprezentat de aleşii din Bundestag. De ce să se mulţumească numai cu rolul de spectator? O întrebare care are nevoie urgentă de răspuns.
Cu atât mai mult cu cât, printre imigranţi şi ai lor urmaşi se regăsesc destule persoane calificate pentru a ocupa funcţii politice.
Cert este că parlamentul unui stat în care fiecare al patrulea rezident are origini străine rămâne departe de realitate cu mai puţin de opt procente aleşi având istoric migraţionist. După ce pe 26 septembrie se va alege un nou Bundestag, una din priorităţile agendei politice va trebui să fie reprezentarea străinilor în forurile decizionale federale.
De fapt, nu vrem decât să credem în emoţionanta declaraţie făcută vinerea trecută de către preşedintele federal: „Suntem o ţară cu istoric migraţionist!"
