VIDEO Nou protest în Piața Victoriei. Circa 2000 de oameni prezenți

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 21.10.2018 - 23:40

Mișcările civice Rezistența și Corupția Ucide au anunțat, vineri, pe Facebook protestul împotriva ordonanței de urgență adoptate luni de către guvern, care a provocat haos în justiție, prin impunerea unor condiții noi de angajare la DNA și DIICOT.

SHARE

Circa 2000 de persoane au venit în Piața Victoriei din București, până la ora 19.00 în Piața Victoriei. Protestul este programat să aibă loc între până la 23.59. Se scandează împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea: „Cât de javră poți să fii, să gazezi niște copii!”, cu referire la evenimentele violente din 10 august.

Guvernul Dăncilă a adoptat luni o ordonanță de urgență care introduce noi condiții pentru ca procurorii DNA să poată fi numiți în funcție. A fost mărită condiția de vechime de la opt la zece ani, iar în loc de interviu, procurorii trebuie să fie numiți pe baza unui concurs, nu pe baza unui interviu cum este acum. Secția de procurori a CSM a interpretat că noile reguli nu se vor aplica retroactiv, dar opoziția și procurorul general au cerut Avocatului Poporului să atace OUG 92 la Curtea Constituțională, invocând între altele faptul că legea nu este clară și previzibilă.


Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te