„Purtarea obligatorie a măștilor în transportul public, distanță socială, iar dacă aceasta nu este posibilă, ar trebui să luați o singură măsură de precauție foarte simplă: să evitați să vorbiți între voi și la telefon”, a comunicat Academia.
Patrick Berche, membru al Academiei, a declarat sâmbătă la BFM TV că, dacă există doar trei persoane într-un vagon de metrou, nu există nicio problemă, dar dacă este aglomerație, cel mai bine este să nu conversezi sau să vorbești la telefon.
„Nu este o obligație, este o recomandare”, a subliniat acesta.
Academia nu este un organism consultativ oficial. Poate răspunde la întrebările guvernamentale, dar și emite recomandări, care uneori contravin politicii oficiale, cum a fost cea potrivit căreia și măștile confecționate acasă sunt bune, numai să fie purtate corect. Oficial, se recomandă numai măștile chirurgicale.