Cele 100.000 de combinezoane de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
Misiunea de zbor, ale cărei costuri sunt acoperite de Statele Unite în sprijinul Guvernului României, este executată cu o aeronavă C-17 Globemaster III.
Acesta este cel de-al treilea zbor solicitat de Ministerul Apărării Naţionale cu aeronave C-17 Globemaster III, iar folosirea acestei capabilităţi, care este exploatată în comun de ţări NATO şi partenere, pentru misiuni de urgenţă în contextul gestionării pandemiei de coronavirus, a fost o premieră în cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic.
Coordonarea zborului a fost realizată, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, care cuprinde, în prezent, alături de ţara noastră, alte nouă ţări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria, şi două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia.
Alianţa Nord-Atlantică contribuie la implementarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 şi acţionează pentru accelerarea asistenţei pentru ţările membre care sunt afectate major de răspândirea acestei boli. Aceasta include atât identificarea de capacităţi de transport aerian pentru a se asigura livrările de materiale medicale, cât şi coordonarea între solicitările de asistenţă şi ofertele aliaţilor şi partenerilor care dispun de stocuri sau materiale excedentare.