Polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați de o femeie de 27 de ani care lucrează la un salon de jocuri că o colegă de-a sa de muncă ar fi fost lovită și deposedată de o borsetă în care se afla suma de 10.000 de lei.
Citește și: Țeparul care se dădea procuror DIICOT, ziarist și preot, arestat pe când slujea la o înmormântare
“Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizaţi de angajata unei societăţi comerciale, o femeie de 27 de ani din Sângeorz-Băi, cu privire la faptul că o altă angajată, o tânără de 22 de ani din Rodna, ar fi fost lovită şi deposedată de o borsetă în care se afla suma de 10.000 de lei.
Citește și: Cum se apără judecătoarea agresată de soțul ei care o spiona când se iubea cu grefierul la birou
În urma intervenţiei şi a verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că tânăra nu a fost victima vreunei infracţiuni, aceasta jucând şi pierzând în mai multe rânduri suma de 1.000 de lei la un aparat de tip slot-machine amplasat în incinta societăţii comerciale, creând un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei”, arată anchetatorii.
Citește și: VIDEO Vali Nebunu, urmărit internațional, a făcut un live de Revelion într-un restaurant în Italia
Fata a recunoscut, în cele din urmă, că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi că a pierdut banii la păcănele, iar pe numele ei a fost deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, urmând documentarea aspectelor constatate sub toate aspectele.