O călugăriţă din SUA a furat peste 835.000 de dolari din banii unei școli catolice, pentru păcănele

DE Daniel Toșa | 09.02.2022 - 08:22
O călugăriţă din SUA a furat peste 835.000 de dolari din banii unei școli catolice pentru păcănele/FOTO: Pixabay

Călugărița este acum pensionară. Femeia era directoare a unei școli elementare catolice și a recunoscut că a furat peste 835.000 de dolari din fondurile instituției pentru jocuri de noroc și cheltuieli personale, relatează CNN.

SHARE

Fosta călugăriță a fost condamnată luni la 12 luni și o zi de închisoare, potrivit procurorilor federali.

Judecătorul de district din SUA, Otis D. Wright II, a ordonat, de asemenea, ca Mary Margaret Kreuper, în vârstă de 80 de ani, să plătească 825.338 de dolari ca restituire.

În iulie 2021, Kreuper a pledat vinovată pentru o acuzație de fraudă electronică și o acuzație de spălare de bani. Departamentul de Justiție al SUA spune că ea a fost directorul școlii catolice St. James din Torrance, California, timp de aproape trei decenii și a furat 835.339 de dolari într-o perioadă de 10 ani.

Citește și:Kremlin: Niciun acord cu Parisul privind Ucraina. Este imposibil, Franța e membră UE și NATO

„Am păcătuit, am încălcat legea şi nu am nicio scuză”, a declarat în faţa judecătorilor. Călugărița făcea parte din ramura americană a ordinului catolic al Surorilor Sfântului Iosif din Carondelet, care a fost fondat în 1650 la Puy-en-Velay, în centrul Franţei.

Femeia a spus că infracţiunile comise constituie „o încălcare a jurămintelor, a poruncilor, a legii şi mai ales a încrederii sacre pe care atât de mulţi oameni mi-au acordat-o”.

Citește și: Șase nave rusești de asalt se îndreaptă spre Marea Neagră. Moscova spune că pentru exerciții

Directoarea şcolii catolice a încercat să ascundă frauda și le ceruse subordonaţilor săi să distrugă documentele incriminatoare. Totuși, un audit a scos la iveală infracțiunea.

După ce a fost descoperite faptele sale, în 2018, femeia a fost plasată la o mănăstire. Avocatul acesteia le-a cerut acum judecătorilor să o lase să-și ispășească pedeapsa tot acolo.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te