Larisa Butnariu ar vrea acum, în prag de Crăciun, un singur lucru: să poată reuşi să-şi ia înapoi cei doi copii daţi "la stat" pentru că, atunci când i-a lăsat, nu avea cu ce să-i crească. Nici acum nu are cum să îi susţină deocamdată, dar speră că, măcar de anul viitor, cei cinci ani împliniţi de când a trebuit să renunţe la ei, să se termine o dată. Poate odată cu calvarul ei.
Dacă ar fi să îi citeşti viaţa ca pe o carte, ţi-ai da seama că, deşi e la tinereţe, ar fi luat parcă în cârcă alte "n" vieţi. Larisa Butnariu are un sfert de veac de suferinţă în spate. "Încerc să nu bulversez pe toată lumea dintr-odată, dar să auzi că un copil e adoptat de o familie plină de bani şi apoi e traficat, e destul de greu", cam aşa îşi începe Larisa Butnariu din Iaşi scurta, dar dureroasa ei poveste de viaţă. Scurtă pentru că, după un sfert de veac de traume, anul trecut, cerea printr-o scrisoare oficială Preşedinţiei dreptul de a se sinucide. Nu a primit un răspuns nici până acum. De fapt, Larisa vroia să atragă atenţia asupra propriei drame, care a început la scurt timp timp după ce a fost adoptată.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
