Potrivit sursei citate, tânăra, infectată cu SARS-CoV-2 în 7 decembrie, a venit la maternitatea gălăţeană prin transfer de la Spitalul Municipal Adjud, în 11 decembrie, pe 12 decembrie a născut prin cezariană o fetiţă de 2.600 grame, cu testul PCR negativ, iar pe 13 decembrie a murit în urma unui stop cardiorespirator.
"În data 12 decembrie, comisia de medici din unitatea noastră a hotărât, din cauza simptomatologiei şi agitaţiei psihomotorie pe care o prezenta mama, intervenţia şi naşterea prin operaţie cezariană. S-a născut o fetiţă de 2.600 grame, pentru care s-a făcut testul PCR negativ. Fătul este într-o stare bună şi este internat în secţia de neonatologie a spitalului nostru. Din păcate, starea mamei s-a agravat în cursul zilei de ieri (13 decembrie - n.r.), astfel că la ora 15,45 a fost înregistrat decesul prin insuficienţă cardiorespiratorie acută şi stop cardiorespirator, care nu au răspuns la manevrele de resuscitare", a declarat managerul spitalului, citat de Agerpres.