În doar câteva minute, străzile din Galați au fost inundate, circulația a fost blocată, iar vântul cu rafale de până la 70 de kilometri pe oră a făcut ravagii, smulgând copaci și acoperișuri.
O furtună a făcut prăpăd în Galați
În Galați, a plouat în doar 10 minute cât pentru trei săptămâni, iar dispecerii de la linia de urgență 112 au fost asaltați de peste 100 de apeluri de la localnici speriați de vijelii.
Peste 40 de copaci doborâți de vânt au căzut peste liniile de electricitate, case și mașini, lăsând o mare parte din oraș sub apă.
Patru tineri au trăit momente de coșmar atunci când mașina în care se aflau a fost lovită de o bucată grea de tablă luată pe sus de vijelii.
Citește și: Un tânăr fotbalist a murit lovit de fulger în furtuna de aseară, chiar în timpul antrenamentului
"Uite ce e aici! Uite ce a fost! Fii atent!. Aici a fost acoperișul. În intersecție apa este până la portieră", spun localnicii speriați de distrugerile cauzate de furtuna violentă.
Unul dintre pasageri a povestit: "Voiam să parcăm să tragem pe dreapta, pentru că era o furtună puternică, și în acel moment a căzut un copac de la casă, adică un acoperiș."
Citește și: Spaimă la Bistrița din cauza furtunilor! O „tornadă” i-a surprins pe locuitorii unui sat din județ
Ploile vor lua o scurtă pauză sâmbătă, dar se vor întoarce în nord-vest, centrul țării și la munte duminică, extinzându-se în cea mai mare parte a țării luni. În weekend, temperaturile se vor apropia de limita caniculei în sudul României, potrivit Observatornews.