Un grup restrâns de bărbați și femei a provocat un scandal în parcul Arheologic din Constanța, forțând gardurile montate de autorități și încăierându-se cu forțele de ordine.
Citește și
După ce a promis depolitizarea spitalelor, Rafila plasează un traseist la șefia spitalului din Ștei
Agresivitatea de pe Facebook l-a făcut pe doctorul Craiu să renunțe la a mai da sfaturi medicale
Mesajul Primăriei Constanța:
Un grup restrâns de bărbați și femei a provocat în urma cu câteva momente un scandal teribil în parcul Arheologic din Constanța. Oamenii nu au ținut cont de copiii care se aflau în târgul de Crăciun și au forțat gardurile montate de autorități, au dărâmat o parte dintre ele și s-au încăierat cu forțele de ordine.
Nu au ținut cont de nimic în încercarea lor disperată de a intra în Târgul de Crăciun fără a avea certificatul verde. Nu i-au împiedicat nici privirile speriate ale copiilor prezenți în parc și nici lacrimile acestora. În timp ce ei provocau acest circ și forțau gardurile, constănțenii responsabili așteptau în ordine să intre în parc.
Forțele de ordine au intervenit în câteva momente și liniștea a fost restabilită. Din păcate, ceea ce se anunța o seară de poveste, s-a terminat cu lacrimi în ochi pentru copiii martori la acest eveniment.
Cu toții trebuie sa înțelegem că accesul în Târgul de Crăciun organizat de Primăria Constanța se face în conformitate cu normele legale în vigoare.
Mulțumim pe această cale tuturor persoanelor care au dat dovadă de responsabilitate!”