Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu demis luni de către premierul Cîțu din funcție, a pornit în scurtul său mandat o adevărată cruciadă împotriva arderilor ilegale de deșeuri din jurul Bucureștiului, arderi care nu de puține ori făceau ca rețelele de senzori să se înroșească și aerul din Capitală să fie irespirabil, potrivit Hotnews.ro.
În timpul unui interviu acordat publicației Press One, Octavian Berceanu este sunat insistent de către cineva care îl amenință că s-a „dus cu mascații peste țiganii” care-și făceau de-o pâine.
CITEȘTE ȘI: Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală a depășit 50% în București. În 40% din județe, e peste 30%
„Cu drag, la ce rău vă referiți?”
„Domnu’ meu, deci ați făcut rău. Numai rău ai făcut de când ai venit la conducere. Ai distrus pădurile de când ai venit la putere. Or să te ia și DNA-ul. Stai liniștit că te ia DNA-ul.”
„Văd că insistați foarte mult și vă mulțumesc că aveți o părere personală, probabil bazată pe argumente. Dacă mi le puteți spune, vă mulțumesc foarte mult!”
„ Te-ai dus peste niște țigani, care n-au făcut nimic, s-au dus în sat să-și facă bani de pâine și mata te-ai dus cu mascații peste ei.”