Zeci de comisari ai Gărzii de Mediu şi peste 600 de angajaţi MAI fac 52 de percheziţii în localitatea Mătăsari, din judeţul Dâmboviţa, la firme şi persoane care colectează deşeuri feroase şi neferoase şi care dezmemebrează autoturisme.
Pompierii au intervenit la Sinteşti după ce persoane necunoscute au incendiat materiale reciclabile, iar focul s-a extins la vegetația uscată, fiind afectată o suprafaţă de 500 de metri.
Șeful Gărzii de Mediu, Andrei Corlan, a declarat că arderea ilegală a gunoaielor ia amploare în România, iar amenzile nu îi opresc pe cei care întreprind astfel de activități. Corlan susține că ar trebui să existe consecințe penale pentru a stopa fenomenul.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că Garda de Mediu nu a primit absolut nicio sesizare privind activitatea firmei care comercializa GPL în Crevedia.
Amendă de 60.000 de lei dată de Garda de Mediu unei societăți de transport mărfuri din Cluj Napoca. Asta după ce un tren cu 36 de vagoane, încărcate cu uree, a fost oprit de mai mulţi indivizi în Portul Constanţa, iar aproximativ 25 de tone de uree s-au scurs pe pământ.