După mult timp de la debutul vaccinării, în ultimele zile, numărul noilor infectaţi cu COVID în judeţ l-a depăşit pe cel al persoanelor care se vaccinează anti-Covid. Totodată, în doar trei zile s-au infectat peste 2.000 de ieşeni, şi asta în timp ce vaccinările s-au prăbuşit.
În ultimele zile, numărul cazurilor de COVID confirmate în 24 de ore este constant mai mare decât cel al persoanelor care se vaccinează. Sâmbătă, erau confirmate 781 de cazuri noi, duminică au fost 742, iar luni, 24 ianuarie, au fost confirmate încă 495 de noi infectări. Astfel, în ultimele trei zile au fost depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 un număr de 2.018 ieşeni. În schimb, numărul persoanelor care s-au imunizat în aceste zile a fost unul mult mai mic: doar 1.655 de ieşeni s-au vaccinat în aceste trei zile cu una din cele trei doze.
„Ne îndreptăm din păcate spre infectarea unei părţi mari a populaţiei. Problema este a gravităţii. Mai exact, sunt expuşi foarte tare cei care nu sunt vaccinaţi şi cu factori de risc. Nu avem o statistică privind tulpina dominantă în Iaşi, pentru că nu facem această evaluare la nivel judeţean, ci se face la nivel naţional. Având în vedere faptul că este deja o transmitere comunitară, înseamnă ca cea dominantă este tulpina Omicron”, a precizat Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.
Citește articolul integral în Ziarul de Iași.