„Papa Francisc sa odihnit bine”, se arata in acest comunicat laconic, la o zi dupa ce un medic curant a avertizat ca argentinianul „nu este in afara pericolului”.
A doua oară la rând, Papa nu va prezida duminica rugăciunea Angelus, anunţă sâmbătă Vaticanul.
Francisc va trimite un text care să fie publicat, însă nu-l va citi, precizează directorul Sălii de Presă a Vaticanului Matteo Bruni.
„Este Papa în afara pericolului? Nu, Papa nu este în afara pericolului”, a declarat într-o conferinț de presă, vineri seara, la Spitalul Gemelli de la Roma, unde este îngrijit Suveranul Pontif de când a fost unternat, profesorul Sergio Alfier.
„Adevăratul risc în aceste cazuri este ca germeni să treacă în sânge” și să provoace astfel o septicmie care poate fi mortală, a precizat el.
Acesta este motivul pentru care, „din prudență”, chiar dacă este „ușor mai bine” și nu este conectat la niciun aparat, este mai bine să rămână în spital „cel puțin toată săptămâna viitoare”, a declarat el în fața unei mulțimi de jurnalişti.
„Este nevoie de zile, chiar de săptămâni, pentru a vedea eficiența (...) terapiilor pe care le folosim”, a declarat el.
Papa Francisc continuu munca de pe patul de spital
Papa îi primește la spital pe cei mai apropiați colaboratori ai săi, citește, semnează documente și dă telefoane.
Francisc a fost spitalizat la 14 februarie, inițial din cauza unei bronșite, însă Sfântul Scaun a dezvăluit că a făcut o pneumonie la ambii plămâni, o infecție a țesutului pulmonar, potențial mortală.
This spitalizare - a patra din 2021 - provoacă îngrijorări puternice, în contextul în care Papa a fost slăbit de o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, de la operații la colon și abdomen până la dificultăți de mers.
Îngrijor în centrul căreia se află Papa, care nu a mai apărut în public de la 14 februarie, de Ziua Îndrăgosti, sunt consolidate de difuzare a unor informații false pe rețele de socializare - și anume pe X - care anunță moartea Papei în mai multe limbi.
Vaticanul nu a precizat dacă Francisc poate prezida rugăciunea săptămânală Angelus din spital, așa cum a mai făcut în trecut.
„Papa este cel care decide” , a anunțat profesorul Alfieri.