”Cine arde deşeuri face puşcărie!”, avertizează Garda de Mediu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
”În cursul acestei dimineţi, 70 de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu participă la punerea în executare a 52 de mandate de percheziţie, în localitatea Mătăsari din jud. Dâmboviţa. Efectivele MAI cuprind 248 de autospeciale şi peste 600 de lucrători din diferite subunităţi”, anunţă marţi dimineaţă Garda Naţională de Mediu.
Percheziție de amploare a Gărzii de Mediu după ce în Dâmbovița au fost găsite deșeuri feroase
Conform sursei citate dintre cei peste 600 de angajaţi MAI, 201 sunt de la Direcţia de Ordine Publică, 60 sunt de la Serviciul Investigare a Criminalităţii Economice, 23 povin de la Direcţia Investigaţii Criminale, 8, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, 10 sunt de la Serviciul Criminalistic, 31 sunt de la Poliţia Rutieră, 5, de la Biroul pentru Protecţia Animalelor, 6 sunt de la Poliţia Transporturi, 1 angajateste de la Biroul Siguranţă Şcolară, 72 sunt de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, iar 200 sunt de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.
Cele 52 de mandate vizează atât persoane fizice, cât şi juridice şi sunt rezultatul multiplelor sesizări penale pe care Garda Naţională de Mediu le-a înaintat, de-a lungul vremii, pentru încălcări ale legii în acţiunile de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.