Percheziţii în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov: 8.200.000 de ţigarete, ascunse într-un container

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 28.01.2021 - 11:06
Foto: news.ro
Foto: news.ro

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac șapte percheziţii, în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov, la mai multe persoane şi societăţi comerciale bănuite că ar fi ar fi introdus în ţară peste 8.200.000 de ţigarete, disimulate într-un container sosit din Dubai.

SHARE

”La data de 28 ianuarie 2021, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, efectuează 7 percheziţii, în Bucureşti, Giurgiu şi  Ilfov, la sediile sociale (punctele de lucru) ale unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, contrabandă asimilată şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală”, anunţă IGPR.

Din materialul probator administrat până în prezent au rezultat indicii că persoanele vizate ar fi introdus în ţară, în cursul anului 2020, prin Portul Constanţa, prin sustragere de la control, 8.241.000 de ţigarete, fără timbru fiscal, de provenienţă duty free.

Ţigaretele ar fi fost disimulate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite - Dubai, acestea fiind ulterior transportate la un depozit din judeţul Ilfov, informează news.ro.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de 5.550.803 lei, din care taxe vamale - 206.776 de lei, accize - 4.400.447 de lei şi TVA - 943.580 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului vor fi instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanelor bănuite.

În vederea continuării cercetărilor, vor fi duse la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică 5 persoane, pentru audieri.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Institutul Naţional de Criminalistică şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te