„Nu știu dacă e nuntă sau înmormântare. Vorbiți de concertul de mâine (n.r. sâmbătă) seară, nu? E în Vâlcea, undeva, da? Concertăm, după care am plecat din țară, în Spania. Organizatorii știu mai bine ce și cum. Nu eu semnez, avem organizatori care se ocupă, eu vin din Spania să cânt. Am auzit că sunt 10.000 de oameni, eu mă bucur, pentru ei cânt, pentru poporul ăsta, pentru publicul nostru. De aia vin aici, să cânt”, a transmis Covaci.
Citește și: Oaspeții VIP ai lui Simion: 700 lei/noapte la resortul de lux de lângă nuntă. Nu mai sunt camere
Surse apropiate trupei spun că s-a semnat încă din luna iunie contractul pentru acest concert, însă atunci nu s-a explicat clar despre ce eveniment este vorba. Contractul a fost semnat de Nicu Covaci și o firmă care organizează evenimente și s-a spus că este un eveniment „open-air”, încasându-se și un avans.
Activistul Remus Cernea a făcut vineri un apel public către Nicu Covaci, cerându-i să anuleze concertul programat la nunta lui George Simion.
„George Simion este opusul valorilor pe care le semnifică trupa Phoenix prin cariera ei extraordinară de 6 decenii. Nu este un simplu concert, ar fi o pată întunecată, greu de șters în istoria Phoenix”, a transmis Remus Cernea printr-un clip filmat la Kiev.
Citește și: EXCLUSIV Cine finanțează nunta de 500.000 euro a lui Simion. Pretinde că trăiește cu 250 euro/lună