Plătim turcilor 100.000.000 lei/km pe Centura de vest a Timișoarei. Când sunt gata lucrările? O companie din Turcia va construi centura de vest a municipului Timișoara. Aceasta a fost desemnată câştigătoare, în urma licitaţiei, însă a existat o contestaţie care a fost rezolvată în favoarea companiei turceşti.
Centura Timișoara Vest va avea 14 kilometri. Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei, fără TVA.
Compania turcă NUROL İNŞAAT VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ este cea care va construi centura Timișoara Vest.
Citește și: VIDEO Când va fi gata Autostrada Moldovei? Termenele și promisiunile, depășite pe mai multe loturi
„S-a desemnat câştigătorul pentru construcţia Variantei Ocolitoare Timişoara Vest, după finalizarea reevaluării ofertelor! Vorbim de acelaşi constructor turc, având în vedere că decizia CNSC din 9 septembrie 2024 este menţinută prin soluţia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, din data de 25 octombrie, şi validează, de altfel, rezultatul anunţat iniţial de CNAIR”, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027), scrie News.ro.
„Varianta Ocolitoare Timişoara Vest va avea o lungime de 13,90 km şi trebuie construită în 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 luni execuţie). Noua variantă ocolitoare va face parte integrantă din Centura Municipiului Timişoara, iar pe traseul acesteia se vor construi inclusiv: un pasaj peste DN59A, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( in lungime totală de 750 m); un pasaj peste DN 6 şi CF 133 (450 m); un pod peste râul Bega şi peste rezervoarele de nămol (450 m) ; 4 noduri rutiere (cu DN 69 /E671 şi cu Drumul Naţional Centura Timişoara, la intersecţia cu DN 6, la intersecţia cu DN 59A şi la intersecţia cu Radiala Nouă de Vest/C30).
Semnarea contractului va fi posibilă după 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse noi contestaţii”, a mai precizat Grindeanu.
Varianta de Ocolire Timişoara Vest, al cărei traseu va traversa în parte teritoriile administrative ale localităţilor Timişoara, Săcălaz şi Sânmihaiu Român, va însuma aproape 14 km şi va închide, practic, inelul de centură al Timişoarei.
Şoseaua va porni din viitoarea descărcare a autostrăzii A1, de la Sânandrei, se va intersecta cu şoselele care leagă în prezent Timişoara de Săcălaz şi Becicherecu Mic (DN6) şi se va lega cu centura sud în zona cartierului Freidorf, după intersecţia cu drumul spre Utvin.
Citește și: Când va avea Autostrada Moldovei A7 "Cocoaşa de la Focşani" funcţională? Secretele locale ale ei
Drumul va avea patru noduri rutiere, dar şi zece poduri şi pasaje: două pasaje peste liniile de tren CFR cu lungime de 779, respectiv 752 metri şi alte două pasaje de 455 şi 451 metri, cele mai grele structuri ale şoselei.
Cel mai lung pasaj este proiectat la kilometrul 3, are 779 de metri lungime şi va fi ridicat peste linia de tren CFR 218 (19 deschideri a câte 40 de metri). La km 10 va fi construit un pasaj de 752 m peste DN 59A Timişoara - Jimbolia şi Magistrala CFR 100 Bucureşti – Timişoara – Arad. Al treilea pasaj ca lungime (455 m) este cel de la km 4 peste DN 6 Timişoara - Cenad şi linia CFR 133, iar pasajul de 451 de metri va fi la km 13 peste Bega.
Drumul este încadrat în clasa tehnică II. Elementele geometrice ale traseului sunt adoptate pentru o viteză de proiectare de120 km/h. Din cauza constrângerilor legate de legătura cu centura sud Timişoara şi traversarea canalului Bega, la sfârşitul traseului se reduce viteza de proiectare la 80 km/h.