Ploi torențiale s-au abătut asupra departamentului Var, din sud-estul Franţei, seara trecută. Râurile au ieşit din matcă, iar, în scurt timp, drumurile şi casele au fost inundate. În unele zone, spun autorităţile, apa a ajuns şi la un metru.
"Mereu ne pregătim, punem paleţi sub, dar de obicei avem puţină apă. Acum s-a ridicat la mai mult de 25 cm, așa că, în această dimineață, am salvat ce am mai putut", spune un localnic.
Locuitorii din Saint-Tropez s-au trezit şi ei în mijlocul nopţii cu apa în casă. Autorităţile le-au bătut la uşă pentru a-i muta în locuri mai sigure, pregătite special în şcoli sau grădiniţe, şi au interzis trecerea în anumite locuri din centrul orașului.
Ploi și furtuni în Europa. Care sunt țările cel mai tare afectate de schimbările climatice
"Totul este distrus. Mobilierul, mesele, scaunele, televizoarele sunt în apă. Am pierdut totul, nu mai am nimic, mi-am luat doar geanta și pisicile", spune un localnic care a suferit pagube.
Nici Italia nu a scăpat de furia vremii, în acest weekend. Furtunile care au lovit Vestul Liguriei au produs numeroase alunecări de teren, au trântit copaci şi au distrus zeci de locuinţe.
Citește și: METEO 26 ore în care 11 județe vor fi acoperite de ape. Care români trebuie să își facă provizii?
În provincia Genova, pompierii se află încă de ieri în căutarea unui bărbat dispărut. Soția sa i-a anunțat pe salvatori, explicând că este posibil să fi fost copleșit de o alunecare de teren din zonele de pădure.
"Nu s-a mai întâmplat niciodată. E prima dată în 30 de ani pentru că nu au mai avut grijă de comună. Dacă ar fi curăţat canalele apa s-ar fi scurs și nu ar fi intrat în casele oamenilor", spune un localnic.
Şi în regiunea Cairo Montenotte situaţia este una critică. Apele râului Bormida s-au revărsat, sute de oameni au fost evacuaţi, iar imaginile surprinse de localnici arată cum maşinile de pe stradă sunt târâte de viitură.
Meteorologii avertizează că şi Spania va fi lovită de furtuni puternice săptămâna aceasta. Insulele Baleare și Catalonia, în special zonele de coastă, sunt în alertă portocalie.