Primăria București (PMB) a anunțat „proceduri suplimentare” pentru monitorizarea și intervenția la sistemul de semaforizare, după ce a acuzat că, timp de două zile, persoane neautorizate au intervenit în sistem. Totodată, Primăria Capitalei a mai acuzat și starea tehnică deficitară a sistemului de semaforizare, care a fost administrat, timp de 10 ani, de compania UTI. De la începutul anului, sistemul de semaforizare este gestionat de Compania Municipală Managementului Traficului Bucuresti SA (CMMTB), potrivit unui comunicat postat pe site-ul Primăriei.
„CMMTB a preluat 176 de intersectii integrate in BTMS (realizate intr-o perioada de peste 10 ani, din totalul de 453 de pe raza Municipiului Bucuresti) si a integrat in acest sistem centralizat, in ultimul an, peste 40 de intersectii, avand in curs de modernizare si executie alte 25. De asemenea, sunt in stadiu de avizare si obtinere a autorizatiilor de construire alte 125 de intersectii, la care lucrarile de executie vor demara la inceputul anului 2019. In urma acestui program de investitii, derulat pe termen de trei ani de zile de la preluare, toate aceste intersectii vor fi modernizate si integrate in sistemul centralizat de management al traficului”, a mai susținut PMB.
„Mentionam ca, din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunostintele si echipamentele necesare, pot sa acceseze automatele de dirijare si sa modifice diagramele”, a mai transmis Primăria, în comunicat.
Primăria Capitalei a susținut, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că sistemul de semaforizare al Bucureștiului a fost accesat ilegal în 28 și 29 decembrie, fiind introduse alte diagrame ce stabilesc timpii pentru culorile roșu și verde. PMB spune că a depus plângere penală.
Citiți mai multe aici: PMB susține că semafoarele au fost accesate ilegal. Anunțul, făcut după o nouă avarie la RADET