Zona de nord a Capitalei, în special localurile de fițe din Herăstrău sunt mereu în atenția Poliției pentru încălcarea măsurilor impuse de autorități de la începutul pandemiei. Așa se face că și sâmbăta trecută au avut loc controale acolo. La restaurantul IT Cucina au fost date amenzi în valoare totală de 8.000 de lei, însă Dan Bittman nu era prezent la local la ora la care au fost constatate contravențiile, conform Poliției Capitalei. La restaurantul IT Ccucina au mai fost date amenzi, în acest an, pentru același gen de nereguli.
Din imaginile de la evenimentul de sâmbătă, publicate de Newsweek România, este clar că Bittman a apărut ceva mai spre seară, când a și cântat din repertoriul Holograf. Se pare că nici proprietarul localului, Joshua Catellano nu a fost foarte impresionat de amenda pe care tocmai o primise, având în vedere imaginile în care a fost surprins cu Dan Bittman pe melodia "Ți-am dat un inel".
Dan Bittman nu a putut fi contactat pentru a lămuri ceea ce s-a întâmplat, însă așteptăm în continuare un punct de vedere.
Cum a început să cânte Dan Bittman la Cucina
Joshua Catellano, patronul localului IT Cucina spune că nu a fost nicio neregulă:
"Era la masă cu clienții. I-am pus melodia lui și fata care cânta i-a dat microfonul și el a cântat. Nu a fost nimic organizat. Lumea s-a ridicat de la masă și l-a filmat. Totul era afară, la exterior, pe terasa acoperită cu prelată. Cu distanțare, cu tot ce trebuie. În interior nu lucrez. Sunt alții care lucrează în interior, acolo trebuie să verificați
În privința controlului făcut de poliție, Catellano spune că a primit o amendă de 1000 de lei pentru că nu avea registru de casă.
Tot sâmbătă, polițiștii au avut o reclamație conform căreia primarul Nicușor Dan s-ar afla la Loft, în Herăstrău, fără mască, dar această informație nu s-a confirmat în teren.
Poliția va continua verificările la localurile din Herăstrău și în perioada care urmează, inclusiv la IT Cucina.