Poveste ca de film pentru două surori despărțite la naștere. S-au regăsit după 19 ani pe internet. Iată cum, în tot acest timp, s-au văzut, dar nu au reușit să-și vorbească.
Despărțite la naștere, reunite după 19 ani
Amy și Ano au fost furate și vândute la naștere și s-au regăsit una pe alta ani mai târziu, grație unui concurs de talente de la televizor şi a unui videoclip de pe TikTok.
Imediat după ce s-au născut au fost luate de lângă mama lor şi vândute unor familii. Ele se numără printre miile de bebeluşi din Georgia furaţi din spitale şi vânduţi, o practică care a durat ani la rândul.
Povestea modului în care Amy şi Ano s-au găsit una pe celălaltă începe când cele două aveau doar 12 ani.
Amy Hvitia se afla în casa naşei sale de lângă Marea Neagră şi se uita la emisiunea ei preferată - Georgia's Got Talent (Georgienii au talent - n.r.). La televizor a văzut o fată care dansa jive şi care arăta exact ca ea. Nu doar că arăta. Era, de fapt, identică.
„Toată lumea o suna pe mama şi o întreba: De ce Amy dansează sub alt nume?", povesteşte ea, conform BBC.
Amy a semnalat familiei sale asemănarea, dar ei au ignorat acest lucru.
„Toată lumea are o dublură", i-a spus mama ei.
S-au regăsit 7 ani mai târziu
Şapte ani mai târziu, în noiembrie 2021, Amy a postat pe TikTok un videoclip în care îşi făcea un piercing în sprânceană.
La 320 de kilometri distanţă, în Tbilisi, o altă tânără de 19 ani, Ano Sartania, a primit videoclipul de la o prietenă.
„Mişto, arată ca mine", a comentat ea.
Ano a încercat să dea de urma fetei cu piercing în sprânceană pe internet, dar nu a reuşit să o găsească, aşa că a distribuit videoclipul pe un grup WhatsApp de la universitate pentru a vedea dacă cineva o poate ajuta. Cineva care o cunoştea pe Amy a văzut mesajul şi le-a conectat pe cele două pe Facebook.
Amy a ştiut instant că Ano era fata pe care o văzuse în urmă cu atâţia ani la emisiunea de talente.
„Te-am căutat atât de mult timp!", a trimis ea un mesaj.
„Şi eu", i-a răspuns Ano.
Cum a fost prima întâlnire
În zilele ce au urmat, cele două tinere au descoperit că au multe lucruri în comun. Aveau să afle mai târziu că sunt surori gemene.
Amândouă se născuseră la maternitatea Kirţhi - care nu mai există - din vestul Georgiei, dar, potrivit certificatelor de naştere, zilele lor de naştere erau la câteva săptămâni distanţă.
Le plăcea aceeaşi muzică, amândouă adorau să danseze şi chiar aveau aceeaşi coafură. Au descoperit că aveau aceeaşi boală genetică, o afecţiune osoasă numită displazie.
Au stabilit să se întâlnească şi, o săptămână mai târziu, în timp ce Amy se apropia de vârful scării rulante de la staţia de metrou Rustaveli din Tbilisi, ea şi Ano s-au văzut în carne şi oase pentru prima dată.
„A fost ca şi cum m-aş fi uitat într-o oglindă, exact aceeaşi faţă, exact aceeaşi voce. Eu sunt ea şi ea sunt eu", povesteşte Amy.
„Nu-mi plac îmbrăţişările, dar am îmbrăţişat-o", povesteşte, la rândul ei, Ano.
Au aflat că sunt adoptate și au găsit familia adevărată
Au decis să îşi confrunte familiile şi pentru prima dată au aflat adevărul. Fuseseră adoptate, separat, la câteva săptămâni distanţă, în 2002. Amy a fost supărată şi simţea că întreaga ei viaţă fusese o minciună. Ano s-a simțit, de asemenea, furioasă.
Săpând mai adânc, gemenele au descoperit că detaliile de pe certificatele lor oficiale de naştere, inclusiv data naşterii, erau greşite.
Au aflat mai târziu ca mamele lor adoptive au plătit bani pentru a le lua din spital. Niciuna dintre familiile adoptive nu ştia că fetele sunt gemene şi, în ciuda faptului că au plătit o mulţime de bani pentru a-şi adopta fiicele, spun că nu şi-au dat seama că era ilegal.
Niciuna dintre familii nu a vrut să dezvăluie câţi bani a plătit, dar gemenele nu au putut să nu se întrebe dacă părinţii lor biologici nu le-au vândut cumva pentru profit.
Cele două au dorit să-și întâlnească mama naturală și au găsit un grup pe Facebook dedicat reunirii familiilor din Georgia cu copii suspectaţi că au fost adoptaţi ilegal la naştere.
Gemenele și-au împărtășit povestea, iar o tânără din Germania a răspuns, spunând că mama ei a născut două fete gemene la maternitatea din Kirţhi în 2002 şi că, deşi i s-a spus că au murit, acum are unele îndoieli.
Testele ADN au dezvăluit că fata din grupul de pe Facebook era sora lor şi că locuia cu mama lor naturală, Aza, în Germania.
Grupul de Facebook pe care gemenele îl folosiseră, Vedzeb, înseamnă "Caut" în georgiană. Pe acest grup multe mame au susținut că, în momentul în care au născut, personalul spitalului le-a spus că bebeluşii lor au murit. Mai târziu au descoperit că decesele nu au fost înregistrate.
Grupul are peste 230.000 de membri şi a fost înfiinţat de jurnalista Tamuna Museridze în 2021, care a descoperit la rândul ei că a fost adoptată.