De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor şi a împodobirii bradului, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun.
Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun.
Povestea neştiută a bradului de Crăciun: De ce e mereu verde și când a fost împodobit în România
Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.
Legenda spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă.
Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele.
Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.
Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.
Citește și: Cum arată casa Miței Biciclista de Crăciun? Povestea celui mai frumos imobil din București
O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa.
După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.
Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor.
Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut explica. A urmat apoi o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.
Când s-a împodobit primul brad
Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.
Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii.
În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent.
Citește și: Povestea „străbunicii” bricului Mircea. A fost prima navă care a navigat sub pavilion național
Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.
În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor.
În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii, potrivit ziarullumina.ro.
„Strămoşul“ instalaţiilor moderne din 1882
După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune.
În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.
Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.
Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus.
Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.
Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului.
După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.
Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii '70, potrivit rador.ro.
Primul brad românesc la curtea regelui Carol I
Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866.
În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germană:
„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,
Wir grun sind deine Blatter !“
De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spaţiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun.
Toţi copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuinţa moşului).
Citește și: Povestea românului care ajunge „stăpân” în America de Sud. Avea propria armată și propria monedă
Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie.
În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii.
Există şi obiceiul ca toţi membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în faţa fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite.
Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.
Bradul, folosit în scopuri terapeutice
În scopuri terapeutice, cel mai mult sunt folosiţi mugurii de brad, care se formează primăvara în vârful crenguţelor.
Ciobanii culeg mugurii cu lungimea de două degete şi îi mestecă în timpul lungilor deplasări prin munţi, ca să le potolească setea şi să-i ferească de bolile pulmonare şi chiar de spiritele rele.
După ce mănâncă 5-6 muguri pe stomacul gol, cu 15-30 de minute înainte de masă, ciobanul simte împrospătarea respiraţiei, dezinfectarea gurii şi reglarea poftei de mâncare.
Ajunşi în stână, fac o fiertură din muguri pe care o dau, într-o cantitate limitată, la oile slăbite pentru a le întrema.
Cetina de brad se adună în tot timpul anului, tăind ramuri tinere, lungi de 20-30 cm.
Răşina a devenit şi ea foarte preţioasă în tratarea unor boli. Aceasta se formează pe tulpină în locurile cicatrizate, după răniri sau ruperi de ramuri şi scoarţă. Datorită conţinutului foarte ridicat în uleiuri eterice, răşina are acţiuni dezinfectante, antiinflamatoare şi cicatrizante pentru care se prelucrează sub formă de tinctură, uleiuri şi unguente.
Cetina conţine o cantitate mare de răşină, iar mugurii au, în plus, ulei eteric, taninuri şi vitamine. Uleiul esenţial, extras prin antrenare cu vapori de apă timp de 4-5 ore, se află într-o cantitate destul de redusă (0,25 – 0,35 %), dar foarte valoroasă prin mirosul plăcut, balsamic şi înviorător.
