În copilărie şi tinereţe, Radu Anton Roman visa să devină scriitor „clasic“. Astăzi, lumea şi-l aminteşte ca omul care, duminică de duminică, te făcea să salivezi în faţa televizorului. Cutreiera țara și ne învăța și pe noi cum să gătim bine, românește.
S-a angajat ca gardian, chituitor de fereste și pedagog
Radu Anton Roman s-a născut la 19 august 1948, la Făgăraş, în judeţul Braşov. Din copilărie visa să ajungă scriitor, dar până să își vadă visul împlinit, viața i-a pus în cale câteva obstacole.
După moartea mamei sale, este trimis de tată împreună cu sora sa, Anca Pop, la București și își ia astfel la revedere de la locul copilăriei sale.
În Capitală încep ani grei. Se înscrie la Facultatea de Drept, dar renunţă aproape imediat, extrem de dezamăgit. Se înrolează în armată, iar la finalul stagiului militar revine în Bucureşti, cu un singur gând: să publice.
A început să participe la diverse cenacluri literare, iar în paralel muncea în diverse domenii pentru a face rost de bani de mâncare.
Citește și: Văduvă la 43 ani, Marina Voica se recăsătorește cu un bărbat celebru cu 20 de ani mai tânăr
A avut meserii precum chituitor de ferestre la Hotel Intercontinental, între 1968 şi 1969, învăţător la Râuşor, în 1970, pedagog şi gardian de noapte la „Sanatoriul pentru copii“ din Timişul de Sus, în 1971, bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti, între anii 1976-1978.
În cele din urmă ajunge să se înscrie la Facultatea de Jurnalism și, în 1974, câştigă „Premiul tineretului pentru reportaj literar“, iar în 1976 îşi susţine lucrarea de dizertaţie intitulată „Clişee imperative în cronica de artă“.
O boală gravă l-a pensionat la 37 de ani
În 1983, Radu Anton Roman este diagnosticat cu o boală ce avea să îi schimbe viața pe veci.
"Avea cam 35 de ani. Oricum, boala asta nici nu se manifestă înainte de mijlocul vieţii. A fost întâmplător. A căzut, a avut o fractură, la analize i-a ieşit ceva care a trimis spre altă zonă şi, din aproape în aproape, au aflat.
I-au descoperit o afecţiune congenitală, un tip de displazie neurogenă, cauzată de o enzimă lipsă. Afectează membrele, este înrudită cu scleroza în plăci. Mergea foarte greu, îşi ţinea degetele aşa (n.r. – femeia îşi chirceşte degetele mâinii drepte). S-a şi îngrăşat din cauza maladiei.
Unul din efectele bolii era modificarea ţesutului muscular. Lui i-a afectat zona centurilor, cum se numeşte, umerii şi picioarele. Nu avea tonus normal. Încerca să facă gimnastică − bine, e mult spus asta. Era aşezat pe aparate şi ajutat să ridice mâinile şi picioarele. Suferea cumplit. Îmi spunea tot timpul: „Sunt închis în acest trup", a povestit sora sa, Anca Pop.
Cu toate astea nu se lasă și începe să publice, lucrând într-un ritm infernal: poeme, reportaje, primul roman, apoi alte poeme, până în 1985, când dă prima mare lovitură. Romanul „Zile de pescuit“ (titlul iniţial era „Peşti pe nisip“, dar fusese schimbat de editori pentru a face posibilă publicarea) conţinea unsprezece povestiri, având în centru soarta unui sat pescăresc, din Delta Dunării, în cea mai neagră perioadă a dictaturii lui Ceauşescu.
La câteva luni de la apariţia romanului, postul de radio „Europa liberă“ începe să comenteze elementele de critică socială ale acestuia. Autorităţile vremii încearcă să oprească difuzarea cărţii. Prea târziu: întregul tiraj, de 30.000 de exemplare, fusese vândut, iar romanul primise deja prestigiosul premiu „Luceafărul“.
Autorul este dat afară din funcţia de redactor al ziarului „Munca“, unde lucra în perioada respectivă, şi forţat să se pensioneze medical. Nicio carte nu-i va mai fi publicată până în 1989.
După revoluția din 89', realizează două documentare, ambele pentru Televiziunea Română, „Paradisul pierdut“ (1990) şi "Delta, acum!" (1991).
Întâlnirea cu Jacques-Yves Cousteau îi schimbă viața
În 1991 îl întâlnește pe marele explorator francez Jacques-Yves Cousteau, iar acest moment îi schimbă viața pentru totdeauna. Pe vasul lui Cousteau înțelege sensul cuvântului "opulență" în momentul în care vede bucătăria. Toate experiențele culinare de pe acel vas își pun amprenta asupra lui.
„Când am dat de papa, nu bun, ci foarte, foarte bun, şi abundent până la risipă, nu m-am mai putut stăpâni. Am devorat ca o fiară, tot ce mi se punea în faţă, cu o foame veche, adunată din sărăcia atâtor ani“, scria Radu Anton Roman, potrivit Adevărul.
La câțiva ani distanță, în 1995, în casa profesorului de filosofie şi director al Editurii Paideia, Ion Bănşoiu, are loc o discuție între acesta și Radu Anton Roman care va duce la publicarea cărții "Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti", în 1998.
"Totul a pornit de la o discuţie despre dacă există cu adevărat bucătărie românească sau nu. Participau Mihai Oroveanu, Andrei Pleşu, eu, Vintilă Mihăilescu şi Radu, evident. A fost o adevărată ceartă. Majoritatea ziceau că nu, printre care şi domnul Pleşu, chiar şi Radu.
Eu i-am atras atenţia că există o variaţie foarte mare de moduri de a pregăti mâncarea, în funcţie chiar de sate, în aceeaşi zonă. De aici a început totul. Iniţial, voiam să facem o carte de dimensiuni nobile şi a ieşit un monstru de 900 de pagini!“, povesteşte Ion Bănşoiu.
Mâncarea i-a adus o emisiune la TV
În perioada 2001-2005, la ProTV se difuza emisiunea "Bucătăria lui Radu", în care Radu Anton Roman folosea mâncarea pe post de metafore menite să îți înfrumusețeze viața.
Citește și: Cum a „măcelărit” România Delta Dunării înainte să apară pericolul Bîstroe. 1.753 km de canale noi
Mișu Predescu, producătorul emisiunii, își amintește de momentul în care a descoperit magia lui Radu Anton Roman, atunci când a fost invitat într-o emisiune pentru a promova niște vinuri.
"Vizual a fost un şoc, plăcut. Apoi, când a început să vorbească, s-a făcut linişte. Îmi amintesc că din 3-4 minute, cât trebuia să vorbească, emisiunea s-a întins pe 15. Modul în care vorbea era fabulos", a spus Mișu Predescu.
"Când a ieşit din emisie, l-am oprit pe hol. L-am întrebat cum îl cheamă. „Radu Anton.“ Îi zic: „Eu sunt producătorul emisiunii. Vă place să vorbiţi despre vinuri?“. „Da, şi despre vinuri, dar şi despre mâncare. Eu mai şi gătesc.“
„Din momentul ăsta vreau să fiţi angajatul meu.“ M-am dus, am rupt o foaie de hârtie goală şi am scris un contract de mână. I-am zis: „Dom’ne, vreau să faci o emisiune săptămânală, de 5 minute, despre mâncare şi băutură“. A semnat. Îmi amintesc că am dus contractul la „Juridic“ şi le-am zis să facă unul formal. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar, timp de un an şi jumătate, ăsta a fost singurul lui contract", a adăugat Mișu Predescu.
Din 2001, Radu Anton Roman ne-a delectat simțurile spunându-ne "povești" despre bucătăria românească și despre preparatele noastre savuroase, până în 2005, când povestea s-a terminat brusc. Radu Anton Roman a murit pe 29 august 2005, în urma unui infarct miocardic.
În urma sa au rămas cei doi copii ai săi, Antoaneta și Radu Țuțulan, care își amintesc cu bucurie în suflet de tatăl lor, reinventatorul bucătăriei românești.
