În toate țările a fost o bătălie încrâncenată pentru politicieni, cu tușe care au îngroșat temeri în fiecare țară, însă România, judecând după dezbaterea locală, chiar vorbește o altă limbă.
Temele Europei, indiferent de familiile europene
- Migrația a fost de departe subiectul care a suscitat cel mai mare interes în Europa. Securizarea frontierelor și oprirea/temperarea primirii de refugiați a avut oferte din partea tuturor partidelor din Paramentul European. A fost impusă de radicalii de dreapta, care se estimează că vor avea 30% din mandate, greu de ignorat.
Suveraniștii lui Salvini cer închiderea granițelor pentru refugiați, care în opinia lor pun în pericol identitatea europeană și atrag terorismul. PPE, partidul dominat de Germania, care a avut o politică permisivă față de valul de refugiați, vorbește de 10.000 de gardieni ai granițelor europene, în post până în 2022, și de un FBI al UE, care să investigheze pericolul terorist. Socialiștii susțin protecția fronterei UE, însă militează pentru „dreptul asigurat și controlat” la emigrare și obținere de azil în UE. Liberal-democrații, ALDE, care se pare că se vor uni cu La Republique En Marche, partidul creat de Emmanuel Macron, vor, de asemenea, o poliție de frontieră unică, dar fără o dată concretă la care să se instaleze. Dezbaterea este doar în Europa. În România, există o singură declarație pe temă, a lui Traian Băsescu, rămasă fără replică de la rivalii politici de la București.
Mai multe detalii pe Europa liberă