Scriitorul și medicul psihiatru Ion Vianu a murit joi, la vârsta de 90 de ani, în Morges, Elveția.
A murit jurnalistul Mircea Carp. Avea 100 de ani, iar anunțul a fost făcut de Familia Regală. Cine a fost Mircea Carp și ce mesaj au transmis apropiații?
Carlos Şacalul, pe numele adevărat Ilici Ramirez Sanchez, este unul dintre cei mai cunoscuţi terorişti „revoluţionari”. Este autorul a numeroase atentate în anii '70, inclusiv la Europa Liberă, și are pe conștiință numeroase victime.
Istoricul Vladimir Tismăneanu a anunțat, pe Facebook, că a fost dat afară de la secția în limba română a postului Europa Liberă, motivul invocat fiind cel financiar. El spune că, de fapt, ar fi vorba de răzbunarea soției lui Stelian Tănase, care conduce această secție.
Majorarea pensiilor cu 40% nu face decât să deschidă o perioadă de incertitudine și să arunce România într-o prăpastie bugetară din care riscă să iasă doar cu împrumuturi de la FMI sau de la alte instituții internaționale, atrag atenția economiștii consultați de Europa Liberă.