Potrivit unui comunicat transmis de MAI, Cătălin Predoiu a convocat o şedinţă, în sistem videoconferinţă, cu şefii structurilor de ordine publică din Ministerul Afacerilor Interne, de la nivel central şi teritorial, pentru a stabili principalele priorităţi de acţiune pentru perioada următoare.
Predoiu: „Lipsurile de orice fel nu sunt o scuză pentru a nu ne face datoria faţă de cetăţeni”
Au participat reprezentanţi ai Poliţiei Române, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, Direcţiei Generale Management Operaţional, Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Agenţiei Naţionale Antidrog, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.
Ministrul Afacerilor Interne a mulţumit pentru eforturile depuse la nivel naţional de asigurare a climatului de ordine publică şi protejare a cetăţenilor, dar a atras atenţia cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri pentru eliminarea cauzelor care au favorizat producerea unor incidente "extrem de grave" în care au fost implicaţi angajaţi MAI, precizează sursa citată.
Astfel, potrivit MAI, Cătălin Predoiu a menţionat "neglijenţe din partea personalului, slaba pregătire profesională, lipsa de combativitate şi abordare proactivă în desfăşurarea misiunilor şi îndeplinirea atribuţiilor, carenţe la nivel managerial".
"Vă solicit o nouă atitudine faţă de profesie, faţă de muncă, faţă de cetăţean. Este nevoie de mai multă implicare. Vă îndemn să vă recâştigaţi statutul pe care îl meritaţi în cadrul comunităţii. Lipsurile de orice fel nu sunt o scuză pentru a nu ne face datoria faţă de cetăţeni", a afirmat Predoiu, citat în comunicat.
Ministrul de Interne a dat asigurări că au fost mobilizate activele MAI pentru atingerea priorităţilor şi construirea unei noi atitudini faţă de muncă şi cetăţean.
"Sunt conştient că sunt foarte multe lucruri de remediat sau îmbunătăţit în structurile MAI. Acţionăm deja pe multiple direcţii. Asigur cetăţenii că am mobilizat activele MAI pentru atingerea priorităţilor şi construirea unei noi atitudini faţă de muncă şi cetăţean. Unele lucruri se pot face pe loc, altele cer mai mult timp. Dar, am cerut, cu toată legitimitatea funcţiei, acţiune imediată şi creşterea calităţii actului profesional în toate structurile MAI. Voi utiliza toate pârghiile administrative şi competenţele legale pe care le am pentru atingerea acestor obiective', a adăugat Predoiu.
El le-a cerut şefilor de la nivelul tuturor structurilor să acorde o maximă atenţie respectării priorităţilor de acţiune pentru perioada următoare: prevenirea şi combaterea traficului de droguri şi de persoane, intensificarea luptei cu crima organizată, combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice.
Totodată, a solicitat implicare în punerea în aplicare a Planului Naţional Cadru de Acţiune privind Siguranţa Şcolară, care a fost semnat marţi.
Predoiu a atras atenţia cu privire la nevoia consolidării pregătirii profesionale a angajaţilor MAI, de la toate nivelurile, cu accent pe cei din zona operativă, angajaţi recent sau cu puţini ani de experienţă, menţionează comunicatul amintit.
În cadrul discuţiilor, sursa citată arată că secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică, Bogdan Despescu, a solicitat creşterea gradului de mobilizare al întregului personal operativ şi acordarea unei atenţii suplimentare sesizărilor cetăţenilor, cerând mai multă exigenţă din partea şefilor pentru identificarea angajaţilor cu probleme de comportament, care nu respectă rigorile profesiei de poliţist.
Bogdan Despescu le-a cerut managerilor structurilor centrale şi judeţene să efectueze constant analize cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor pentru a verifica eficienţa măsurilor adoptate şi stabilirea unora noi, de fiecare dată când este cazul, obiectivul final fiind creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, se mai arată în comunicat.