Prețurile mondiale la alimente au atins un nou vârf al ultimilor zece ani

DE Daniel Toșa | Actualizat: 04.11.2021 - 23:32
Prețurile mondiale la alimente au atins un nou vârf al ultimilor zece ani/FOTO: Unsplash
Prețurile mondiale la alimente au atins un nou vârf al ultimilor zece ani/FOTO: Unsplash

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a continuat să crească şi în octombrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând un nou vârf al ultimilor zece ani.

SHARE

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna octombrie 2021, acest indice a crescut până la 133,2 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iulie 2011, cu 3,9% peste nivelul înregistrat în luna septembrie a acestui an şi cu 31,3% mai mare decât în luna octombrie a anului trecut.

În ultimul an, preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată de avansul preţurilor la cereale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a înregistrat o creştere de 3,2% comparativ cu luna septembrie. În interiorul acestei categorii, preţurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 5% comparativ cu luna precedentă. „Cantităţile disponibile limitate pe pieţele mondiale, din cauza unor recolte mai mici într-o serie de mari exportatori, în special Canada, Rusia şi SUA, au continuat să pună presiune asupra preţurilor”, a precizat FAO, scrie Agerpres.

Citește și: Extremistul care l-a amenințat pe Raed Arafat cu moartea: Îl invit la masă și îi dau și femeia mea

Cotaţiile futures la grâu au început luna noiembrie la noi maxime, la bursa de la Chicago preţurile atingând cel mai ridicat nivel de după 2012 iar la bursa de la Paris cotaţiile futures la contractele cu livrare în luna următoare au atins un nivel record pe fondul unei cereri solide de importuri.

De asemenea, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a crescut cu 9,6% în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul în care criza de mână de lucru continuă să afecteze producţia în Malaezia.

Citește și: Tatăl natural al fetiței de 4 ani ucise la Arad: Vreau să vin în România să-mi iau băiețelul

În schimb, preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 1,8% în luna octombrie, punând capăt la şase luni de creştere consecutivă, susţine FAO. De asemenea, preţurile la carne au scăzut cu 0,7% comparativ cu luna precedentă, octombrie fiind a treia lună consecutivă de declin, pe fondul reducerii achiziţiilor Chinei.

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,793 miliarde de tone, mai mică faţă de maximumul istoric de 2,800 miliarde de tone pe care îl prognoza în urmă cu o lună. FAO a precizat că această revizuire este cauzată în primul rând diminuării estimărilor sale cu privire la producţia de grâu din Iran, Turcia şi SUA.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te