Primăria Capitalei a primit două oferte pentru furnizarea a 100 de autobuze electrice

DE Adelina Sahlean | 08.06.2019 - 15:48
Autobuzele electrice achiziționate de Primăria orașului Cluj-Napoca/Foto: Adevărul.ro
Autobuzele electrice achiziționate de Primăria orașului Cluj-Napoca/Foto: Adevărul.ro

Primăria Capitalei informează că doi operatori au depus oferta pentru procedura de achiziție a 100 de autobuze electrice, valoarea tranzacției fiind de peste 200 milioane de lei. Finanțarea pentru achiziție provine din fonduri nerambursabile, fiind semnate 4 contracte.

SHARE

„Primăria Municipiului București a demarat în luna martie procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de autobuze electrice, din gama de 12 m (și a stațiilor de încărcare lentă) prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) a anunțului de participare. Valoarea estimată a achiziției este de 219.571.200 lei fără TVA. În data de 7 Iunie 2019, ora 15.00, s-au vizualizat ofertele depuse pentru achiziția celor 100 de autobuze electrice (și a stațiilor de încărcare lentă), urmând ca documentația încărcată în SICAP să intre în analiza comisiei de evaluare constituită în cadrul autorității contractante”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, citat de Mediafax.

Potrivit municipalității, în cadrul procedurii au depus oferte doi operatori: Asocierea Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş. (Turcia) și SILEO GmbH (Germania), respectiv New Kopel Car Import (România - Otopeni, reprezentant al companiei BYD - China).

Finanțarea provine din fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și, informează Primăria, în acest scop, au fost semnate patru contracte:

- ”Achiziționare autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 300, 330 și 335”;

- ”Achiziționare autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 173, 311, 336, 381 și 601”;

- ”Achiziționare autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 137 și 138”;

- ”Achiziționare autobuze electrice necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe traseele 312, 313, 368 și 385”.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te