Potrivit unui raport al Poliției Române, contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracţională prezentă la frontierele României.
Astfel, în anul 2023 au fost găsite peste 43 milioane de ţigarete de contrabandă şi au fost deschise 421 de dosare penale în care sunt cercetate 676 de persoane.
Principala activitate infracțională de la frontierele României. Peste 400 de dosare penale
”Contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracţională prezentă la frontierele României, de aceea activităţile desfăşurate de Poliţia Română pentru combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun au fost
abordate prioritar, fiind dispuse măsuri specifice cu caracter permanent adaptate specificului fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, în cooperare cu celelalte unităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu.
Citește și: Șeful de post al unei comune din Timiș a făcut contrabandă cu țigări ilegale. Reținut de DIICOT
În cursul anului 2023, au fost înregistrate la nivelul Poliţiei Române 421 de dosare penale, în care sunt cercetate 676 de persoane”, transmite Poliţia Română, într-un comunicat de presă, duminică.
Potrivit Poliției, în urma activităţilor efectuate, au fost descoperite 43.318.831 de ţigarete şi 37.698,73 kilograme de tutun, fiind aplicate 1.317 amenzi, în valoare de 7.898.011 lei.