Propunerea Papei Francisc din mesajul de Anul Nou. Suveranul Pontif a dorit să sublinieze, în contextul conflictelor armate ce însângerează multe zone ale globului, importanța femeilor și a mamelor în societate și pentru pacea mondială.
Propunerea Papei Francisc din mesajul de Anul Nou. „Vremurile noastre fără pace au nevoie de o mamă”
Papa Francisc a subliniat rolul important al femeilor şi al mamelor în cadrul bisericii, în societate şi pentru pacea mondială, în cadrul unei liturghii pe care a prezidat-o în prima zi a noului an la bazilica Sfântul Petru de la Roma, informează agenţia DPA, conform Agerpres.
„Lumea are nevoie să se uite la mame şi la femei pentru a găsi pacea, pentru a se rupe de spirala violenţei şi a urii şi pentru a reveni la priviri şi inimi umane care văd”, a declarat liderul Bisericii Catolice, la Vatican.
Totodată, Biserica Catolică marchează la 1 ianuarie, în mod tradiţional, Ziua Mondială a Păcii.
Citește și: Câte zile libere legale sunt în 2024? Cine va beneficia de trei în plus?
În contextul actualelor conflicte armate din lume, pontiful în vârstă de 87 de ani le-a declarat celor aproximativ 7.000 de credincioşi adunaţi în Bazilica Sf. Petru că anul 2024 ar trebui încredințat Maicii Domnului.
„Vremurile noastre fără pace au nevoie de o mamă care să recompună încă o dată familia umană. Să-i încredinţăm Maicii Domnului noul an”, le-a spus papa credincioşilor cărora le-a mai transmis să spere la consolarea lui Dumnezeu.
În plus, fiecare societate trebuie să respecte şi să protejeze femeile şi să le permită să fie recunoscute, a spus Papa Francisc la liturghia de Anul Nou.
„Cel care răneşte chiar şi o singură femeie îl profanează pe Dumnezeu, născut din femeie”, a declarat Suveranul Pontif..
Biserica are nevoie de femei şi de mame ca să-şi redescopere chipul feminin şi să devină o Biserică a grijii, solicitudinii, răbdării şi curajului matern, a mai precizat Papa.
În ajunul Anului Nou, liderul Bisericii Catolice a mai îndemnat credincioșii la recunoştinţă şi speranţă.
Citește și: Care a fost minunea făcută de Sfântul Vasile, a cărui onomastică o sărbătorim astăzi
Vaticanul s-a confruntat la finalul anului trecut cu o controversă majoră legată de decizia Papei Francisc de a acorda, în mod oficial, permisiunea preoților de a binecuvânta cuplurile de același sex.
Criticile la adresa măsurii nu au întârziat să apară și chiar de la nivel înalt în cadrul ierarhiei catolice.
Astfel, cardinalul Gerhard Mueller, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Papei Benedict al XVI-lea, de la moartea căruia Vaticanul a comemorat un an chiar pe 31 decembrie, a declarat că fostul suveran pontif nu ar fi aprobat niciodată o asemenea măsură.