''Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu'', a precizat Vasile Bănescu, informează Agerpres.
Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat poziția favorabilă vaccinării
Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa, afirmă Vasile Băbescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
"Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării", a declarat Vasile Bănescu.
Monitorul Oficial: Protocolul integral în cazul decesului pacienților de Covid
El pledează "în mod ferm" pentru implicarea preoţilor în actul de informare "onestă" a credincioşilor.
"Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor. În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă", a spus Vasile Bănescu.
Noul lot de conspiraționiști români anti-COVID. Cine i-a înlocuit pe Oana Lovin și Iosefina Pascal